Julio Iglesias: Guardiola este perfect, dar pe mine mă atrage şi imperfecţiunea lui Mourinho

Cântăreţul spaniol Julio Iglesias, care a fost fotbalist înainte de a opta pentru o carieră în muzică, a declarat că tehnicianul echipei FC Barcelona, Josep Guardiola, este "un om perfect, un nobil", dar a precizat că pe el îl atrage şi "imperfecţiunea" antrenorului Jose Mourinho, de la Real Madrid.

110 afișări
Imaginea articolului Julio Iglesias: Guardiola este perfect, dar pe mine mă atrage şi imperfecţiunea lui Mourinho

Julio Iglesias (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Guardiola este un domn, un clasic al sportului. Este un om perfect, dar pe mine mă atrage şi imperfecţiunea lui Mourinho. În vehemenţa sa există o mare vulnerabilitate şi fiinţele umane vulnerabile sunt mari", a spus Iglesias, informează Marca.

Julio Iglesias a lăudat jocul echipei Real Madrid: "Campionatul este lung, dar Real Madrid joacă un fotbal ofensiv, rapid şi este mult mai puternică din punct de vedere al defensivei. Cristiano (Ronaldo) este o bijuterie, Benzema a început să joace perfect, mai sunt Higuain şi Ramos, Kaka şi-a îmbunătăţit viteza, Alonso este un zid".

Iglesias a recunoscut însă şi că FC Barcelona continuă să fie "o mare echipă", dominând în ultimii patru ani datorită unui "fotbal impecabil".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici