Leonard Doroftei împlineşte 39 de ani

Fostul campion mondial WBA la categoria semiuşoară, Leonard Doroftei, sărbătoreşte, astăzi, împlinirea a 39 de ani.

677 afișări
Imaginea articolului Leonard Doroftei împlineşte 39 de ani

Leonard Doroftei (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)

Născut la Ploieşti, Doroftei a început să practice boxul la vârsta de 14 ani la clubul Prahova Ploieşti. Între 1986 şi 1988 a cucerit în fiecare an titlul naţional la juniori, iar mai târziu a obţinut cinci titluri naţionale la seniori, în 1992, 1993, 1994, 1996 şi 1997.

Palmaresul său la amatori este de 239 de victorii şi 15 înfrângeri. A câştigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona, în 1992, şi la Atlanta, în 1996. De asemenea, a fost campion mondial în 1995 şi campion european în 1996 şi 1997.

În 1997, Doroftei a devenit boxer profesionist, semnând un contract cu clubul canadian Interbox.

Pe 5 ianuarie 2002 a cucerit titlul de campion mondial la categoria semi-uşoară, versiunea WBA, învingându-l la puncte pe argentinianul Raul Horacio Balbi. Pe 31 mai, la Bucureşti, Doroftei a luptat din nou împotriva lui Balbi, dar şi de data aceasta românul s-a impus în mod clar.

Pe data de 24 octombrie 2003, Doroftei urma să dispute un meci împotriva panamezului Miguel Callist, însă partida a fost anulată după ce românul a depăşit greutatea categoriei sale la cântarul oficial. Doroftei a pierdut astfel titlul de campion mondial WBA.

La împlinirea a 39 de ani, Leonard Doroftei a semnat, împreună cu fostul său antrenor, Titi Tudor, documentele necesare pentru deschiderea unei şcoli de box la Ploieşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici