Video Liderii suporterilor FC Timişoara au spus la Prefectură că protestul lor a fost spontan

Liderii suporterilor FC Timişoara care au fost invitaţi, vineri, la Prefectura Timiş pentru a da explicaţii privind protestul organizat joi seară le-au spus autorităţilor că iniţiativa lor a fost spontană, ci nu premeditată, cerând să li se explice dacă intervenţia jandarmilor a fost legală.

22 afișări

Unul dintre liderii suporterilor invitaţi la Prefectura Timiş, Cristi Brâncovanu, a declarat, la întâlnirea cu autorităţile, că suporterii nu au vrut să protesteze violent, dar erau nemulţumiţi că Jandarmeria şi Poliţia au intervenit în forţă şi cu gaze lacrimogene.

"Noi am vrut să tragem un semnal de alarmă pentru că nu considerăm că e drept ceea ce se întâmplă cu echipa. Protestul nostru nu a fost premeditat, a fost unul spontan, am fost paşnici. Am vrea să ştim dacă a fost legală intervenţia în forţă şi faptul că asupra noastră forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene. Erau femei şi copii acolo”, a spus Cristi Brâncovan.

Inspectorul şef al Jandarmeriei Timişoara, Mihai Călinescu, a afirmat, la rândul său, că intervenţia a fost legală, iar forţele de ordine au intervenit la momentul potrivit.

"Am acţionat când trebuia şi am acţionat aşa cum trebuia, conform legii. Am încercat să comunicăm cu suporterii, dar nu s-a putut”, a spus Mihai Călinescu.

La rândul lor, reprezentanţii FC Timişoara, prezenţi la întâlnirea de la Prefectură, au declarat că nu au fost implicaţi în acest protest.

"Firma administrează Clubul Sportiv nu a fost implicată în acest protest”, a spus Ion Negrei, reprezentant al Clubului FC Timişoara, la întâlnirea cu autorităţile.

Iniţiatorul întâlnirii, subprefectul Laviniu Bedrosian, le-a recomandat în final suporterilor să nu mai aibă astfel de iniţiative care pot avea urmări grave, iar dacă vor să protesteze să o dacă civilizat şi să anunţe din timp forţele de ordine.

"Sunt de acord cu suporterii şi cu nemulţumirile lor, îi susţin în dorinţa lor de a sprijini echipa Timişoarei, dar să nu se mai repete astfel de evenimente care pot degenera. Aveţi sprijinul nostru, al autorităţilor, dar pentru manifestări stradale trebuie să aveţi acordul forţelor de ordine, trebuie să fiţi însoţiţi ca să evităm intervenţiile în forţă şi alte incidente”, a spus Bedrosian.

Protestul a început la antrenamentul de joi după-amiază al echipei, când aproximativ 600 de suporteri au scandat împotriva conducerii Federaţiei Române de Fotbal, după ce a fost pusă în aplicare decizia FIFA, care prevede penalizarea cu şase puncte a echipei antrenate de Duşan Uhrin. Suporterii au scandat împotriva preşedintelui FRF, Mircea Sandu, precum şi a secretarului general Adalbert Kassai, ultimul fiind considerat de fanii formaţiei bănăţene principalul vinovat pentru situaţia în care s-a ajuns.

 

Suporterii FC Timişoara au ajuns, joi seară, în centrul Timişoarei, în Piaţa Operei, unde au scandat mesaje împotriva FRF şi împotriva lui Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, după ce au blocat Drumul Naţional 6 Timişoara - Lugoj, una dintre cele mai importante căi de acces în oraş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici