Lindsey Vonn a câştigat Cupa Mondială de schi pentru a treia oară consecutiv

Sportiva americană Lindsey Vonn a câştigat Cupa Mondială feminină la schi alpin, în 2010, pentru al treilea an consecutiv, câştigând proba de super G, de vineri, de la Garmisch-Partenkirchen (Germania).

48 afișări
Imaginea articolului Lindsey Vonn a câştigat Cupa Mondială de schi pentru a treia oară consecutiv

Lindsey Vonn a câştigat Cupa Mondială de schi pentru a treia oară consecutiv (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Chiar înainte de a intra în concurs, campioana olimpică la coborâre avea asigurată victoria în clasamentul general, de vreme ce germanca Maria Riesch, principala sa rivală în cursa pentru Marele Glob, ar fi trebuit să termine cel puţin a doua pentru a mai avea o şansă. Sportiva germană a terminat însă pe locul al patrulea.

Lindsey Vonn, în vârstă de 25 de ani, şi-a încununat cu cel de-al treilea Mare Glob de Cristal cel mai bun sezon din carierei, în care a mai cucerit, în această iarnă, Cupa Mondială la coborâre, la super G si la super combinată, plus două medalii olimpice.

În palmaresul, campioana mondială are acum nouă globuri, trei în ierarhia generală şi şase la discipline.

Vonn a obţinut 11 victorii în acest sezon, în Cupa Mondială, ajungând la 33 în toată cariera.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici