Lucescu: De la Bearzot am învăţat ce este smerenia

Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că regretă dispariţia fostului selecţioner al Italiei, Enzo Bearzot, de la care a învăţat ce este smerenia şi cum să le fie aproape jucătorilor în momentele dificile.

37 afișări
Imaginea articolului Lucescu: De la Bearzot am învăţat ce este smerenia

Lucescu: De la Bearzot am învăţat ce este smerenia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu am ştiut de moartea lui Bearzot, îmi pare rău. Este un antrenor de la care chiar am învăţat ceva. Când l-am cunoscut nu avea niciun fel de comportament dictatorial. De la el am învăţat să fiu umil, am învăţat ce este smerenia şi să mă pun la dispoziţia jucătorilor pentru a-i ajuta în momentele dificile", a spus Lucescu.

Mircea Lucescu a afirmat că a avut ocazia de a se întâlni de mai multe ori cu Bearzot.

"Prima oară l-am cunoscut după un meci pierdut de echipa naţională a României pe San Siro, în faţa Italiei, cu scorul de 2-4, când eu şi Dudu Georgescu am marcat. Bearzot era secundul selecţionerului Bernardini, iar mai târziu a fost numit antrenor principal. Apoi ne-am întâlnit la Campionatul European din 1980, după ce Italia a învins Anglia cu scorul de 1-0 într-un meci disputat la Torino. Am fost invitat de antrenorul echipei Real Madrid, Miljan Miljanici, la masă la care se mai afla şi selecţionerul Braziliei, Coutinho, dar şi Bearzot. După ce au devenit campioni mondiali în 1982, m-a invitat la primul meci de după turneul final, pierdut în faţa Elveţiei cu 0-1, la Roma, iar apoi am fost invitat la masă cu naţionala Italiei, unde am stat cu el şi Dino Zoff. Eu mă încărcam cu informaţii pe care să le transmit jucătorilor. Îi port un mare respect, iar din partea lui am primit bunăvoinţă faţă de un antrenor tânăr", a completat Lucescu.

Tehnicianul român a povestit că Bearzot era un mare fan al pipelor şi i-a oferit una cadou după meciul câştigat de România în faţa Suediei, scor 2-0, în primul meci din preliminariile Campionatului European din 1984.

"Era un mare admirator al pipelor şi i-am făcut una cadou după meciul cu Suedia, primul al nostru în calificările pentru turneul final. Ne-am întâlnit seara după meciul cu Suedia şi a rămas pentru analiza video. Am stat în acea seară cu Franco Mentana de la Gazzetta dello Sport şi Ioan Chirilă. Am stat, am discutat şi l-am ascultat în acea noapte", a subliniat Lucescu.

Mircea Lucescu a menţionat că după victoria României de la Bucureşti, scor 1-0, relaţia cu Bearzot s-a răcit.

"Din acel moment nu am mai avut o relaţie aşa apropiată. A fost greu pentru el, campion mondial, să fie eliminat de România. După 0-0 la Florenţa a acuzat jocul nostru mai tare, dar noi rămăseserăm în 10 oameni din minutul 40. I-am spus că ne-am apărat aşa cum am putut", a conchis Lucescu.

Fostul antrenor Vincenzo "Enzo" Bearzot, selecţionerul care a câştigat Cupa Mondială cu reprezentativa Italiei, în 1982, a decedat, marţi, la vârsta de 83 de ani.

Bearzot s-a născut la 26 septembrie 1927, la Aiello del Friuli. Deviza tehnicianului adept al ofensivei era: "Fotbalul este, înainte de toate, un joc".

Bearzot a jucat fotbal pe postul de fundaş la formaţiile Pro Gorizia (1946-1948), Internazionale Milano (1948-1951, 1956-1957), Catania (1951-1954) şi AC Torino (1954-1956, 1957-1964).

Ca antrenor, el a activat la Prato (1968-1969), la reprezentativa Under 23 a Italiei (1969-1975) şi la echipa naţională a Italiei (1975-1986).

Enzo Bearzot este singurul selecţioner al Italiei învins de reprezentativa României într-un meci oficial, la 16 aprilie 1983, la Bucureşti (scor 1-0), în preliminariile Campionatului European din 1984, după ce întâlnirea tur de la Florenţa se încheiase la egalitate 0-0 (4 decembrie 1982).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici