Lupescu: Conducerea dinamovistă trebuie să ia măsuri

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, vineri, că oficialii FC Dinamo trebuie să ia măsuri împotriva jucătorilor care nu au participat la antrenamentul condus de Cornel Ţălnar la Cluj-Napoca şi să se bazeze doar pe fotbalişti care îşi doresc să evolueze pentru gruparea "alb-roşie".

16 afișări
Imaginea articolului Lupescu: Conducerea dinamovistă trebuie să ia măsuri

Lupescu: Conducerea dinamovistă trebuie să ia măsuri (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

"Am auzit ce se întâmplă la Dinamo. Nu cred că asta este o atitudine profesionistă din partea jucătorilor. Eu cred că oficialii dinamovişti pot gestiona această situaţie. Cred că trebuiesc luate măsuri extrem de clare de către conducere. Trebuie să se bazeze pe jucători care vor să joace, suporterii nu merită acest gest. La jucători, în momentele grele se poate vedea caracterul", a spus Lupescu.

Lupescu crede că staff-ul tehnic al FC Dinamo ar trebui să pregătească deja sezonul viitor fotbalistic.

"Pentru Dinamo este o situaţie oarecum «fericită». Au ieşit din Cupa României şi mai au şanse mici la campionat. În ultimele meciuri, ar trebui să se bazeze pe jucători care vor continua campionatul viitor la Dinamo", a mai spus Lupescu.

El a precizat că atunci când evolua pentru Dinamo jucătorii au ales o singură dată să nu se pregătească, dar au revenit apoi la antrenamente.

"Noi am plecat toată echipa într-o zi, înaintea unui meci cu Rapid, dar ne-am reîntors pe urmă la antrenament iar partida am şi câştigat-o", şi-a reamintit Lupescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici