Mahamadou Diarra (Fulham) ar putea rata tot sezonul din cauza unei accidentări

Mijlocaşul echipei Fulham, Mahamadou Diarra, ar putea absenta timp de cinci luni de pe gazon după ce a suferit o accidentare la genunchi, pe când se afla la reprezentativa statului Mali, informează The Telegraph, a declarat managerul londonezilor, Martin Jol.

1 afișare

Jucătorul în vârstă de 31 de ani nu a evoluat pentru ţara sa mai mult de un an, iar accidentarea l-a făcut să absenteze de la meciul cu West Bromwich Albion, scor 2-0.

Jol a confirmat, joi după amiază, că Diarra va trebui supus unei intervenţii chirurgicale şi va absenta cel puţin trei săptămâni, însă dacă ligamentele încrucişate sunt afectate, ar putea absenta de pe teren până la cinci luni.

"E o mică bucată din cartilaj care îi «pluteşte» în genunchi, aşa că trebuie operat, iar în acest caz ar absenta trei sau patru săptămâni, dar dacă ligamentul este afectat, atunci va lipsi cel puţin patru sau cinci luni", a spus Martin Jol.

Absenţa lui Diarra ar reprezenta o lovitură importantă pentru Fulham în linia mediană, care a fost nevoită să-l achiziţioneze, după ce perioada de transferări s-a terminat, pe veteranul grec Giorgos Karagounis. În această vară, Fulham a trebuit să-i vândă pe Clint Dempsey, Mousa Dembele, Danny Murphy şi Dickson Etuhu.

Jol a fost nevoit să-l folosească pe fundaşul Chris Baird alături de Steve Sidwell în linia mediană în partida cu WBA, urmând să facă acelaşi lucru şi la meciul de sâmbătă cu Wigan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici