Manchester United a pierdut cu West Ham în Premier League

Manchester United a pierdut meciul din Premier League, jucat în deplasare cu West Ham, 3-1, iar antrenorului portughez, Jose Mourinho, i se "clatină" scaunul tehnic. Suporterii lui United nu mai au răbdare cu "The Special One" şi au început să afişeze bannere prin care cer demiterea lui Mourinho.

118 afișări
Imaginea articolului Manchester United a pierdut cu West Ham în Premier League

Manchester United a pierdut cu West Ham în Premier League

La finalul eşecului cu West Ham, Mourinho a găsit vinovatul: "Primul gol marcat de West Ham a fost dintr-o poziţie de ofsaid. Un gol care joi, în Cupa Ligii, nu ar fi fost niciodată validat. Dacă am fi avut VAR, s-ar fi luat decizia corectă. Apoi, la reuşita de 1-3, greşeşte flagrant arbitrul de centru. A fost un fault clar asupra lui Marcus Rashford. Zabaleta nu încearcă să joace mingea, îl împinge pur şi simplu din spate. În momentul ăla s-a rupt jocul. A distrus mentalul jucătorilor mei, care era la un nivel înalt după golul marcat".

Manchester United are 3 meciuri consecutive fără victorie. Startul modest al echipei pregătite de Mourinho aminteşte de sezonul 2015-2016, când antrenorul portughez era pe banca tehnică a lui Chelsea, echipă care a pierdut 3 din 7 etape. Mourinho a fost demis la jumătatea sezonului şi a fost înlocuit cu Guus Hiddink.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici