Manea: Am revenit din nou în campionat

Directorul tehnic al FC Rapid, Nicolae Manea, a declarat, după victoria, cu scorul de 3-1, din meciul cu Pandurii Târgu Jiu, că prin acest rezultat echipa antrenată de Mircea Rednic a revenit din nou în campionat şi se menţine în lupta pentru "şefia clasamentului.

2 afișări
Imaginea articolului Manea: Am revenit din nou în campionat

Manea: Am revenit din nou în campionat

"Am revenit din nou în campionat, pentru că după înfrângerea cu CFR (n.r. - Rapid a fost învinsă de CFR Cluj, cu scorul de 2-1, în etapa a XII-a a Ligii I), zic eu nemeritată, jucătorii au reuşit să se mobilizeze şi să câştige partida. Şi-au creat numeroase ocazii şi unele, din păcate, le-au ratat dar cel mai important este că am câştigat aceste trei puncte care ne menţin în continuare în lupta pentru şefia clasamentului. A fost un joc în care echipa gazdă venea după şase înfrângeri consecutive şi era normal să-şi vândă scump pielea, dar nu au fost probleme mari ci doar îmbrânceli care la orice joc. Se mai întâmplă. Totuşi, partida s-a disputat într-un fair-play total", a spus Manea.

Nicolae Manea crede că fostul tehnician al Rapidului, Cristiano Bergodi, este un antrenor bun şi nu ar fi o problemă dacă ar ajunge la Dinamo. "Bergodi e un antrenor bun, care a avut şi rezultate bune la Rapid, nu e nici o problemă dacă merge la Dinamo. Antrenorii se schimbă mereu. Nu ar fi bine pentru Rapid, dar nu contează acum, pentru Rapid e important ca echipa să îşi facă bine acum pentru că noi suntem cei care ne facem bine sau rău. Acum trebuie să rămânem un grup unit, campionatul este greu şi se vede ce se întâmplă acum şi câte răutăţi şi orgolii sunt puse în jocuri pentru că am auzit ce s-a întâmplat la Urziceni. Deocamdată vine Urziceniul la noi dar vom vedea în retur ce va mai fi. Prea multe orgolii sunt puse în joc şi unde o să ajungem până urmă, ne luăm la omor între noi? Eu cred că trebuie să fim mai realişti", a explicat Manea.

Oficialul rapidist consideră că echipa antrenată de Rednic a dominat în etapa trecută, în meciul cu CFR Cluj, pe care clujenii au deschis scorul cu un gol înscris din ofsaid de Eugen Trică. "Noi am fi putut face un scandal foarte mare etapa trecută în condiţiile în care primul gol al CFR ului a fost marcat dintr-o poziţie foarte clară de ofsaid, precedată de un henţ al unui jucător dar faza a continuat şi am primit acel gol. Rapid a făcut atunci un meci bun şi nu merita să piardă ci în cel mai rău caz un rezultat de egalitate era mai corect. Golul pe care l-am primit nu a fost unul corect şi de aceea am luptat şi am reuşit să egalăm dar nu meritam să pierdem. Dar sunt anumite greşeli în joc de la care echipa nu mai poate să revină. Dacă am fi condus noi dintr-un gol din ofsaid cred că era nenorocire dar au condus ei şi zic acum că totul e normal. Nu au fost cu nimic peste noi ci, dimpotrivă, eu zic că noi am dominat jocul, şi dacă marcam în primele minute de joc, eu zic că nu se mai mira nimeni. Dar astea sunt răutăţi şi trecem peste ele şi mergem mai departe. Mai există şi un retur şi la fel de bine putem să-i batem acolo, poate îi batem şi noi dintr-un gol din ofsaid şi vom vedea atunci ce reacţie au", a adăugat Manea.

Echipa Rapid Bucureşti a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 3-1, formaţia Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a XIII-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici