Maradona despre golul lui Luis Fabiano: Nu a fost mâna lui Dumnezeu, ci braţul său!

Selecţionerul Argentinei, Diego Maradona, a apreciat, luni, că al doilea gol înscris de brazilianul Luis Fabiano în meciul cu naţionala Coastei de Fildeş nu a fost marcat cu "mâna lui Dumnezeu, ci cu braţul lui Dumnezeu".

79 afișări
Imaginea articolului Maradona despre golul lui Luis Fabiano: Nu a fost mâna lui Dumnezeu, ci braţul său!

Maradona despre golul lui Luis Fabiano: Nu a fost mâna lui Dumnezeu, ci braţul său! (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu a fost «mâna lui Dumnezeu, ci braţul său»! Este destul de evident pentru că mi se pare că a atins de două ori balonul cu braţul", a declarat Maradona, referindu-se la propriul său gol înscris cu ajutorul mâinii în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 1986 contra Angliei, un gol pe care l-a marcat "puţin cu capul lui Maradona şu puţin cu mâna lui Dumnezeu".

"După gol, mi s-a părut tragicomic zâmbetul arbitrului francez Stéphane Lannoy. Când am marcat eu cu mâna în 1986, îmi amintesc chipul arbitrului. Exprima îndoieli. Cel de aseară zâmbea. Adică asta înseamnă că a văzut greşeala lui Luis Fabiano dar nu a considerat necesar să o semnaleze", a adăugat Maradona.

Maradona a constatat că Brazilia nu joacă bine, dar reuşeşte să câştige meciurile.

Luis Fabiano a recunoscut după meci că s-a ajutat de mână. "Este adevărat, balonul mi-a lovit mâna şi apoi umărul. Însă pentru ca acest gol să fie mai frumos, trebuie să planeze îndoiala. Este un gol spectaculos, nu a existat greşeală voluntară, deci este un gol valabil".

Selecţionerul Coastei de Fildeş, Sven Goran Eriksson, a ironizat "golul gratuit" oferit de arbitru Braziliei.

Reprezentativa Braziliei s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale din Africa de Sud, după ce a învins, duminică, la Johannesburg, scor 3-1 (1-0), selecţionata Coastei de Fildeş, în primul meci al etapei a doua din grupa G. Pentru sud-americani au marcat Luis Fabiano '25, '50 şi Elano '62, iar pentru africani a punctat Drogba '79.

Află aici care este programul Cupei Mondiale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici