Marica: Am ajuns la Konya să discutăm despre oferta lor. Mi-au spus că nu mă mai lasă să plec

Atacantul echipei Getafe, Ciprian Marica, s-a deplasat la Konya pentru a discuta cu oficialii grupării Torku Konyaspor despre o eventuală înţelegere cu acest club, a anunţat fotbalistul pe Facebook, oferind şi imagini cu felul în care a fost primit în Turcia.

159 afișări
Imaginea articolului Marica: Am ajuns la Konya să discutăm despre oferta lor. Mi-au spus că nu mă mai lasă să plec

Ciprian Marica (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Am ajuns la Konya să văd despre ce este vorba, să discutăm despre oferta lor. Mi-au spus că nu mă mai lasă să plec ... Eu acum ce mă fac ?!", a notat Marica.

Potrivit sondakika.com, Ciprian Marica a fost întâmpinat pe aeroportul din Konya de numeroşi suporteri. Fotbalistul, care purta un fular în culorile echipei Konyaspor, a primit flori din partea unui fan. El s-a fotografiat cu suporterii, aceştia arătându-se extrem de încântaţi. Marica a trecut cu dificultate prin mulţimea de fani pentru a ajunge la maşina cu care s-a deplasat la hotel.

Ciprian Marica a declarat că este bucuros că a ajuns la Konya şi că nu se aştepta să fie primit cu atât de multă căldură de fani.

Întrebat de un jurnalist dacă ar vrea să joace în cupele europene pe noul stadion al grupării Torku Konyaspor, împreună cu echipa turcă, Marica a răspuns: "Sunt aici pentru a ajunge în cupele europene. Am simţit asta şi am venit".

Sâmbătă, Selcuk Aksoy, responsabil al secţiei de fotbal a clubului Torku Konyaspor, declara că gruparea turcă s-a înţeles cu Ciprian Marica pentru un contract pe doi ani.

La Konyaspor este legitimat şi Gabriel Torje.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici