Marica: Nu înţeleg deciziile justiţiei, nişte oameni cu arma pe umăr nu pot îngropa Steaua

Atacantul echipei naţionale a României Cirpian Marica susţine, pe o reţea de socializare, că este "şocat" de decizia justiţiei în cazul mărcii Steaua şi afirmă că "nişte oameni cu arma pe umăr" nu pot îngropa un club de fotbal.

177 afișări
Imaginea articolului Marica: Nu înţeleg deciziile justiţiei, nişte oameni cu arma pe umăr nu pot îngropa Steaua

Marica: Nu înţeleg deciziile justiţiei, nişte oameni cu arma pe umăr nu pot îngropa Steaua (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Am urmărit cu atenţie, de la distanţă, tot ce s-a întâmplat în fotbalul romanesc. Sunt şocat cu fiecare zi, mai mult şi mai mult. Sportul pe care-l practic este într-o criză profundă în România, şi, din păcate, toată lumea acceptă dezastrul cu o linişte ciudată. Dintre toate relele, ceea ce se întâmplă cu identitatea clubului Steaua întrece orice imaginaţie. Dragi prieteni, stelişti, dinamovişti, rapidişti, olteni, timişoreni etc., nu puteţi să nu luaţi atitudine la ce se întâmplă, indiferent de culorile pe care le iubiţi. MApN, statul, are atâtea probleme de rezolvat, că asta cu sigla unei echipe de fotbal ar trebui să nu existe! Nu pot nişte oameni în uniformă, cu arma pe umăr, instruiţi să ne apere, să îngroape un club de fotbal care a adus glorie României, care dă sportivi la echipa naţională a României!", scrie Marica pe contul său de Facebook.

Fotbalistul se aştepta la proteste dure din partea suporterilor stelişti "care se proclamă cei mai numeroşi din ţară" şi afirmă că pierderea emblemei de către FC Steaua creează un precedent periculos pentru celelalte cluburi din Bucureşti. "Mă aşteptam ca fanii Stelei, care se proclamă cei mai numeroşi din ţară, să protesteze dur, să amendeze această situaţie! Mă aşteptam ca dinamoviştii să protesteze şi ei. Dacă se găseşte cineva pe la MAI care să lase infractorii în pauză şi să-şi consume energia pentru a le lua sigla şi culorile? Rapidişti, dacă CFR sau Ministerul Transporturilor se opresc din construit autostrăzi şi vin să vă ia şi vouă identitatea? Se creează un precedent foarte periculos. Nu înţeleg lipsa de reacţie a presei, care acceptă aceste nedreptăţi fără să ia atitudine, decât foarte răzleţ. Dacă dispare fotbalul, munca voastră va fi îngreunată, oameni buni", adaugă atacantul.

De asemenea, Marica nu înţelege de ce oamenii politici acceptă "această bătaie de joc" care va duce la "distrugerea sportului". "Nu înţeleg lipsa de reacţie a oamenilor politici, care acceptă această bătaie de joc. Fotbalul e un fenomen social, cum veţi sta în faţa oamenilor în campaniile electorale să le explicaţi că echipele pe care le iubesc dispar, că una dintre puţinele bucurii le este luată prin tribunale? Cum conduceţi voi ministerele respective, oameni buni, cum permiteti aşa ceva? Cum de distrugeţi sportul, cum nu oferiţi o legislaţie propice pentru dezvoltarea lui, cum le explicaţi asta copiilor voştri care fac sport? Nu înţeleg deciziile justiţiei, care dă două decizii favorabile lui Gigi Becali şi una, definitivă, MApN. Ce să înţeleagă oamenii din alba-neagra asta? Oameni buni, lăsaţi orgoliile, lăsaţi războaiele purtate doar pentru a face rău, din aceste conflicte pierdem toţi. Moare sportul! Să nu lăsăm să se întâmple asta, cât încă putem să-l salvăm!", precizează Marica.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a anulat, la 3 decembrie 2014, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua Bucureşti înregistrată de clubul de fotbal al lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.

Clubul de fotbal deţinut de Gigi Becali a fost acţionat în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga I. Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv.

Oficialii celor două cluburi s-au întâlnit, în decembrie, pentru a negocia termenii în care echipa de fotbal poate continua să folosească denumirea de FC Steaua. După întâlnire, cele două grupări au anunţat, într-un comunicat comun că au ajuns la un acord, valabil până la 15 decembrie 2014, astfel încât activitatea echipei de fotbal în Liga Europa şi în Cupa Ligii să nu fie afectată.

În urma acestui litigiu, emblema FC Steaua nu mai apare pe site-ul oficial al clubului şi nici pe pagina de Facebook a echipei antrenate de Constantin Gâlcă.

La începutul acestui an, FC Steaua şi CSA Steaua nu au mai reluat negocierile privind folosirea mărcii de către liderul Ligii I. În aceste condiţii, clubul aflat în proprietatea lui Gigi Becali a depus la OSIM mai multe cereri de înregistrare a unor mărci diferite de cea pierdută în urma deciziei instanţei supreme.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici