Marinos Ozounidis: „Nu mai avem şanse la titlu pentru că am făcut greşeli”

Antrenorul Universităţii Craiova, grecul Marinos Ozounidis, s-a arătat mulţumit de faptul că echipa sa s-a calificat în finala Cupei României, însă spune că o calificare în finală e importantă doar atunci dacă o câştigi.

226 afișări
Imaginea articolului Marinos Ozounidis: „Nu mai avem şanse la titlu pentru că am făcut greşeli”

Sursa foto: Mediafaxfoto

„După primul meci a fost clar că ne vom califica în finală. Din această cauză am folosit câţiva jucători care au evoluat mai puţin şi pentru a-i menaja şi recupera pe titulari.”, a spus Ozounidis la Digisport, după meciul cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu.

„Avem în faţă meciuri foarte importante. Unii jucători au dat satisfacţie, alţii ştiu că pot juca mai bine. O parte din jucători au evoluat împreună pentru prima dată, deci e normal că nu am avut ritmul dorit. În plus, am făcut cadou două goluri adversarilor. Am încercat chiar mai mult, dar sunt fericit că a rămas aşa. Suntem satisfăcuţi că jucăm finala, însă aceasta e importantă doar dacă vom câştiga Cupa.”, a mai spus antrenorul grec.

Acesta a acceptat că echipa sa e favorită în finală: „Da, suntem favoriţi, însă o finală e o finală. Am jucat multe finale în carieră. Tocmai de aceea spun că e bine să joci finala doar dacă o câştigi. ”

Referindu-se la jocurile rămase de jucat în Liga 1, Ozounidis recunoaşte că echipa sa nu mai are şanse la titlu:

„Pentru jocurile din campionat vom căuta soluţii să îl suplinim pe Bancu. Ştim că avem probleme din cauza absenţei lui. Sper că băieţii vor da tot ce au mai bun.

Nu mai avem şanse la titlu pentru că am făcut greşeli. Suntem în această poziţie în clasament pentru că am făcut greşeli, însă pentru mine e bine, deoarece am înţeles care sunt lucrurile de pus la punct pentru sezonul viitor. În meciurile cu FCSB şi CFR Cluj nu jucăm pentru titlu sau pentru alte echipe, jucăm pentru noi. ”, a concluzionat antrenorul Universităţii Craiova.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici