Meciurile de la Australian Open se vor disputa cu spectatori. Pot intra până la 30.000 de persoane pe zi

  • Australian Open se va disputa cu spectatori.
  • Ministrul Sportului din Victoria, Martin Pakula, a declarat, sâmbătă, că va fi cel mai semnificativ eveniment internaţional cu spectatori pe care lumea l-a văzut de câteva luni încoace.
408 afișări
Imaginea articolului Meciurile de la Australian Open se vor disputa cu spectatori. Pot intra până la 30.000 de persoane pe zi

Australian Open se va disputa cu spectatori. La meciuri pot intra până la 30.000 de spectatori pe zi, iar în ultimele şase zile limita scade la 25.000 de persoane zilnic.

Ministrul Sportului din Victoria, Martin Pakula, a declarat, sâmbătă, că va fi cel mai semnificativ eveniment internaţional cu spectatori pe care lumea l-a văzut de câteva luni încoace.

În primele opt zile de Australian Open, capacitatea de la Melbourne Park va fi limitată la 30.000 de spectatori pe zi, în timp ce în ultimele şase zile acest număr va scădea la 25.000 zilnic.

„Asta înseamnă că la Rod Laver Arena, pe măsură ce ajungem la sfârşitul turneului, vom avea o atmosferă incredibilă, nu atât de diferită de atmosfera pe care o vedeam în ultimii ani", a spus ministrul .

Limitarea locurilor înseamnă până la 390.000 de spectatori, ceea ce reprezintă aproximativ 50% din media ultimilor ani.

Australian Open începe la Melbourne pe 8 februarie, cu trei săptămâni mai târziu decât de obicei, din cauza pandemiei.

Jucătorii care au mers în Australia pentru competiţie au fost supuşi unei carantine de două săptămâni. Unii jucători s-au plâns din cauza condiţiilor, alţii, inclusiv Serena Williams, au lăudat eforturile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici