Mihaela Buzărnescu se apără în scandalul în care a fost implicată de Mandy Minella. Medicii mi-au spus că pot juca, dar mi-a fost teamă şi nu am vrut să risc

Mihaela Buzărnescu (30 de ani, 23 WTA) se apără în scandalul în care a fost implicată de Mandy Minella, jucătoarea din Luxemburg care a acuzat-o că nu s-a retras mai devreme de la US Open pentru a pune mâna pe 27.000 de dolari, echivalentul a jumătate de premiu pentru participarea în turul întâi.

537 afișări
Imaginea articolului Mihaela Buzărnescu se apără în scandalul în care a fost implicată de Mandy Minella. Medicii mi-au spus că pot juca, dar mi-a fost teamă şi nu am vrut să risc

Mihaela Buzărnescu: Puteam să joc la US Open, dar mi-a fost teamă şi nu am vrut să risc

A doua cea mai bună tenismenă a României spune că a făcut tot posibilul pentru a juca la Flushing Meadows, dar şi că nu a încălcat regulile impuse de ITF şi WTA.

"Am văzut aceste declaraţii. Am fost contactată, Minella mi-a trimis un mesaj. Din păcate pentru ea, eu am respectat toate regulile ITF. Am discutat inclusiv cu preşedintele ITF, care a făcut aceste reguli. Am discutat şi cu cei de la WTA, iar ei m-au încurajat să rămân înscrisă până în ultima clipă la turneu.

Pur şi simplu am respectat toate regulile. Inclusiv medicii de la US Open mi-au spus că pot juca dacă vreau, că sunt aptă, am făcut teste, doar că în ziua meciului mi-a fost teamă, nu am vrut să risc", a declarat Miki, la Antena 1.

Pe 6 septembrie, antrenorul lui Mandy Minella a anunţat că el şi jucătoarea lui se vor îndrepta împotriva WTA: "Suntem în contact cu o echipă de avocaţi din Orlando. Nu este vorba despre domnişoara Buzărnescu, ea a acţionat legal, deşi din punct de vedere moral lucrurile sunt discutabile. WTA trebuie să-şi asume însă responsabilitatea", a spus Tom Sommer.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici