Mihai Stoica şi-a reziliat contractul cu CS Mioveni. Noul antrenor este Marian Pană

Echipa CS Mioveni a rămas pentru a cincea oară în cele 15 etape disputate până acum fără antrenor, după ce Mihai Stoica şi-a reziliat, joi, contractul cu gruparea argeşeană după numai o etapă în care a fost "principal".

176 afișări
Imaginea articolului Mihai Stoica şi-a reziliat contractul cu CS Mioveni. Noul antrenor este Marian Pană

Mihai Stoica şi-a reziliat contractul cu CS Mioveni. Noul antrenor este Marian Pană

Tehnicianul Marian Pană a ajuns, joi, la un acord privind un contract pe un an şi jumătate cu gruparea Dacia Mioveni, după ce primise acordul echipei FC Farul, cu care se afla sub contract, de a negocia cu o altă formaţie.

"Am semnat pe un sezon şi jumătate, având ca prim obiectiv salvarea de la retrogradare. Faptul că am venit la o formaţie din Liga 1, având şi perspectiva de a rămâne şi din campionatul viitor dacă echipa va retrograda, pentru a promova din nou, m-a determinat să accept acest post. Am primit unele asigurări din partea conducerii că lotul va fi întărit cu câţiva jucători. La Farul nu mai existau perspective, cel puţin pentru acest campionat", a declarat Marian Pană.

Primul meci al lui Pană ca antrenor la Mioveni va avea loc, vineri, la Cluj-Napoca, unde argeşenii vor întâlni pe CFR, în etapa a XVI-a a Ligii I.

Stoica, fost secund la Mioveni, a ajuns să conducă echipa argeşeană după ce Mihai Stoichiţă a plecat în Cipru.

"Am reziliat contractul de comun acord în această dimineaţă. Mihai Stoica dorea să ştie dacă va fi antrenor principal şi în returul campionatului, iar noi nu i-am putut garanta acest lucru în acest moment. Atunci el a zis că mai bine pleacă acum ca să aibă timp să-şi caute alt angajament la altă echipă din timp. Aşa că am reziliat contractul. Poate e mai bine aşa şi pentru noi, şi pentru el", a declarat preşedintele Consiliului Director al CS Mioveni, Dumitru Olteanu.

Stoica este al cincilea antrenor care părăseşte banca Mioveniului, după Ionuţ Popa (etapele 1-4), Ilie Stan (etapele 5-6), Constantin Stancu (etapa 8), Mihai Stoichiţă (etapele 9-13), cu menţiunea că în etapa a şaptea, echipa a fost condusă de directorul general al clubului, Răzvan Tunaru.

Până în prezent, CS Mioveni, ocupanta ultimului loc în Liga I, a acumulat doar 8 puncte, trei cu Ilie Stan (4-2 cu Gaz Metan Mediaş), trei cu Tunaru (2-1 cu Sportul) şi două cu Stoichiţă (0-0 la Galaţi cu Oţelul şi 0-0 cu Petrolul).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici