Mircea Lucescu - antrenorul anului, la Gala Fotbalului Românesc

Tehnicianul Mircea Lucescu şi fundaşul Răzvan Raţ, care au câştigat ultima ediţie a Cupei UEFA cu echipa Şahtior Doneţk, au fost desemnaţi antrenorul anului, respectiv jucătorul român al anului în cadrul Galei Fotbalului Românesc, eveniment ce a avut loc miercuri, la Rin Grand Hotel.

66 afișări
Imaginea articolului Mircea Lucescu - antrenorul anului, la Gala Fotbalului Românesc

Mircea Lucescu - antrenorul anului, la Gala Fotbalului Românesc (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

La aceeaşi gală, cel mai bun jucător străin din campionatul intern a fost desemnat Robinson Zapata, de la Steaua Bucureşti, cel mai bun portar Dănuţ Coman (FC Braşov), cel mai bun atacant Marius Bilaşco (Unirea Urziceni).

Tehnicianul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a primit un premiu special pentru reprezentarea României în Liga Campionilor.

Alte premii acordate la Gala Fotbalului Românesc:

Revelaţia anului: Mihai Roman (FC Braşov), Alexandru Ioniţă (Rapid Bucureşti)

Ascensiunea anului: Iulian Apostol (Unirea Urziceni)

Arbitrul român al anului: Marius Avram

Finanţatorul anului: Marian Iancu (FC Timişoara)

Conducătorul anului: Mihai Stoica (Unirea Urziceni)

Premiu de excelenţă: antrenorul Viorel Hizo

Conducătorul de legendă: Constantin Dănilescu (Dinamo Bucureşti)

Premiu de excelenţă pentru întreaga carieră în arbitraj: Dan Lăzărescu

Premiu de excelenţă pentru întreaga carieră fotbalistică: Emil Săndoi, Gabi Balint şi Miodrag Belodedici

Cea mai bună emisiune: Fabrica de sport (Telesport)

Cel mai bun comentator: Cosmin Băleanu (Antena 1, Gsp TV)

Comentator pentru întreaga carieră: Cornel Pumnea (TVR)

Cea mai interesantă iniţiativă a fanilor: Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti (AISS)

Premiu special: Jandarmeria română.

În cadrul galei de miercuri seară a avut loc şi concursul Miss România 2009, câştigat de Alina Sărmăşan din Târgu Mureş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici