Mircea Lucescu: Dacă Tamaş e bun pentru România, e bun şi pentru Scoţia

Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a anunţat că Gabriel Tamaş, de la Auxerre, ar fi o achiziţie bună pentru Celtic Glasgow.

15 afișări
Imaginea articolului Mircea Lucescu: Dacă Tamaş e bun pentru România, e bun şi pentru Scoţia

Mircea Lucescu: Dacă Tamaş e bun pentru România, e bun şi pentru Scoţia (Imagine: Mediafax Foto)

"Tamaş a jucat pentru naţionala României la Euro-2008, şi, din câte îmi amintesc, Scoţia nu a fost acolo. Deci, dacă e destul de bun pentru România, înseamnă că e bun şi pentru Scoţia", a glumit Lucescu. "Tamaş este un jucător excelent care sigur poate face faţă la Celtic. Din punct de vedere fizic nu va avea nicio problemă să se adapteze în liga scoţiană. Are un joc aerian excelent şi poate îndeplini orice i se cere. Vreau ca toţi fotbaliştii români să joace la cel mai înalt nivel şi Celtic evoluează în Liga Campionilor an de an, aşa că sper ca Tamaş să ajungă la Celtic", a adăugat Lucescu.

Principala problemă a scoţienilor în ceea ce îl priveşte pe internaţionalul în vârstă de 24 de ani este temperamentul său, dar Mircea Lucescu a explicat de ce Tamaş a schimbat atâtea echipe de club. "A plecat la Galatasaray de tânăr, de prea tânăr. E greu de spus de ce nu a mers, dar nu s-a adaptat deloc. Galata venea după succesele obţinute cu Hagi şi Popescu şi turcii au crezut că Tamaş e la fel. Aşteptările au fost prea mari şi el nu a avut timp să-şi arate calităţile. A fost transferat apoi de Spartak Moscova, unde s-a luptat pentru un loc de titular cu jucători ca Nemanja Vidic. Spartak l-a împrumutat pe urmă la Celta Vigo, de unde a ajuns la Auxerre. La echipa naţională a arătat din plin de ce e în stare. Nu mă îngrijorează faptul că a jucat la atâtea cluburi. De vină a fost tinereţea, dar Tamaş s-a maturizat acum", a spus Lucescu.

În 1998, Gabriel Tamaş a debutat la FC Braşov, unde a jucat doar un meci. Din 2000 până în 2002, fundaşul a evoluat la Tractorul Braşov, fiind transferat apoi de Dinamo. După un an, a ajuns la Galatasaray, dar nu a prins decât şase partide în tricoul echipei din Turcia. În 2004, Spartak Moscova l-a cumpărat, împrumutându-l apoi la Dinamo şi Celta Vigo. În 2007, francezii de la Auxerre l-au achiziţionat definitiv de la gruparea rusă, dar, după un an în Hexagon, Tamaş a declarat că intenţionează să plece "din motive personale".

Preşedintele clubului Auxerre, Jean-Claude Hamel, a avertizat clubul Celtig Glasgow că ar putea rata achiziţionarea fundaşului Gabriel Tamaş, deoarece de jucătorul român sunt interesate alte două grupări, informează presa scoţiană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici