Mircea Lucescu, dorit din nou de Fenerbahce (presă)

Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a fost contactat de conducerea clubului Fenerbahce pentru eventuale discuţii privind preluarea postului de antrenor principal al formaţiei din Istanbul, pe terenul căreia va disputa finala Cupei UEFA, la 20 mai, informează cotidianul Yenicag.

3 afișări

Potrivit jurnalului turc, oficialii clubului Fenerbahce vor să renunţe la serviciile tehnicianului Luis Aragones, astfel că în prezent discută cu mai mulţi antrenori, între care şi Roberto Mancini şi Luiz Felipe Scolari. De asemenea, ei l-au contactat pe Lucescu, pentru a-l întreba dacă ar fi dispus să accepte o colaborare. "Se pare că Lucescu, care a devenit campion în Turcia şi cu Galatasaray şi cu Beşiktaş, ar vrea să intre în istorie reuşind aceeaşi performanşă cu Fenerbahce", notează Yenicag.

Presa din Turcia a mai semnalat interesul grupării Fenerbahce pentru Lucescu în 2006 şi 2007.

Mircea Lucescu va reveni în Turcia, unde a antrenat formaţiile Galatasaray şi Beşiktaş, pentru finala Cupei UEFA, programată la 20 mai, pe stadionul Şukru Saracoglu, între echipele Şahtior Doneţk şi Werder Bremen.

"Lucescu în Kadikoy (n.r. - Kadikoy este cartierul în care se află stadionul echipei Fenerbahce)", a titrat cotidianul turc Sabah, în timp ce jurnalul Fanatik a scris: "Vine Luce, Luce!".

Un alt cotidian din Turcia, Milliyet, şi-a intitulat articolul despre calificarea echipei Şahtior Doneţk în finala Cupei UEFA "Mircea Lucescu vine pe Kadikoy", iar ziarul Star a titrat "Luci în Kadikoy".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici