Mirel Rădoi despre grupa din Nations League: O să facem tot posibilul să terminăm pe primele două locuri

România a fost repartizată în grupa 1 din Liga B, în cadrul UEFA Nations League, alături de Austria, Irlanda de Nord şi Norvegia. Selecţionerul Mirel Rădoi spune că nu şi-ar fi dorit-o pe Austria în grupa sa.

761 afișări
Imaginea articolului Mirel Rădoi despre grupa din Nations League: O să facem tot posibilul să terminăm pe primele două locuri

Mirel Rădoi, selecţionerul României despre grupa din Nations League : O să facem tot posibilul să terminăm pe primele două locuri

Mirel Rădoi a avut motive de nemulţumire după tragerea la sorţi pentru Liga Naţiunilor. Noul selecţioner al României nu şi-ar fi dorit-o pe Austria în grupa sa, însă rămâne optimist.

Obiectivul naţionalei României în Liga Naţiunilor este clasarea pe una dintre primele două poziţii.

„N-aş fi vrut Austria. Cu celelalte echipe din prima urnă n-aş fi avut probleme. Mi se pare că Austria e o naţională în formă. În rest, este o grupa echilibrată. O să facem tot posibilul să terminăm pe primele două locuri. Va trebui să încercăm să ne facem jocul indiferent de adversarul pe care-l întâlnim, cum am făcut şi la tineret. În jocurile cu echipele nordice trebuie să evităm să ne măsurăm forţele cu ei”, a spus Mirel Rădoi, selecţionerul României, la sport.ro.

Meciurile României din Liga Naţiunilor vor avea loc în perioada 4 septembrie-17 noiembrie. Tricolorii vor debuta pe teren propriu, contra Irlandei de Nord.

În cazul în care îşi va câştiga grupa, România va promova în divizia superioară.

Dacă va încheia pe ultimul loc, naţionala noastră va retrograda în divizia inferioară.

Clasarea din Liga Naţiunilor va influenţa şi preliminariile Cupei Mondiale 2022.

În acele calificări, cele 10 câştigătoare de grupe vor merge la turneul final, în timp ce primele două cel mai bine clasate naţionale în Liga Naţiunilor (în afara celor calificate direct) se vor alătura selecţionatelor de pe locul doi într-un baraj de stabilire a ultimelor trei locuri de Campionatul Mondial.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici