Moldovan: Încercăm să luăm puncte unei echipe care speră la titlu

Tehnicianul Viorel Moldovan a declarat vineri într-o conferinţă de presă că FC Braşov îşi doreşte să obţină puncte în meciul din deplasare cu Unirea Urziceni, deşi aceasta din urmă este echipa cu cele mai mari şanse să termine campionatul pe locul doi.

11 afișări
Imaginea articolului Moldovan: Încercăm să luăm puncte unei echipe care speră la titlu

Moldovan: Încercăm să luăm puncte unei echipe care speră la titlu (Imagine: Constantin Vlădescu/Mediafax Foto)

"Noi mergem cu gânduri mari, dar va fi greu. Întâlnim echipa care are cele mai mari şanse la locul doi şi nu numai. Au un program bun şi cu siguranţă vor spera la mai mult în acest campionat. Cum am mai spus, noi mergem să ne facem treaba cum putem mai bine şi de ce nu, să ne întoarcem cu puncte. E drept că suntem mai degajaţi, nu avem niciun fel de presiune, însă pe de altă parte, toate acestea se pot întoarce împotriva noastră", a spus Moldovan.

Viorel Moldovan a precizat că fotbaliştii săi nu mai au entuziasmul cu care jucau înainte să rateze obiectivul din acest sezon. "Îi văd şi eu şi la antrenamente şi recunosc, nu îmi place această stare, dar îmi dau seama că e foarte greu să îi mai motivezi acum. Vom vedea ce facem pentru a le mai ridica moralul şi a-i face să joace cu plăcere. Nu mă interesează neapărat să jucăm bine, pentru că m-am săturat de meciuri în care jucăm bine dar pierdem", a adăugat el.

Partida Unirea Urziceni - FC Braşov, din etapa a XXX-a a Ligii I, este programată duminică, de la ora 18.30.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici