Moldovan: Universitatea e o echipă bună, dar are şi puncte slabe

Antrenorul FC Braşov, Viorel Moldovan, este convins că meciul cu Universitatea Craiova, pe care echipa sa îl va juca vineri, la Braşov, nu va fi unul uşor, dar consideră că gruparea olteană are şi puncte slabe de care elevii săi pot profita.

23 afișări
Imaginea articolului Moldovan: Universitatea e o echipă bună, dar are şi puncte slabe

Moldovan: Universitatea e o echipă bună, dar are şi puncte slabe (Imagine: MediafaxFoto)

"Va fi un meci dificil, cu o echipă bună, dar care, ca oricare echipă are şi puncte slabe, pe care noi le putem specula. Cu siguranţă vom intra pe teren cu gândul la prima victorie acasă. Nu este o echipă pe care să îţi fie imposibil să o baţi. Jucăm acasă, vom avea publicul de partea noastră, deci nu trebuie să ne temem, ci să intrăm pe teren concentraţi la ce avem de făcut. Dacă fiecare îşi va urma sarcinile din teren aşa cum trebuie, putem obţine victoria", a spus Viorel Moldovan.

Am văzut la Universitatea Craiova o schimbare atât ca şi atitudine, cât şi ca sistem de joc

"Sincer, în ultima săptămână am văzut la Universitatea Craiova o schimbare atât ca şi atitudine, cât şi ca sistem de joc. Nu ştiu dacă este la sfatul lui Victor Piţurcă sau nu, cert este că în meciul cu Pandurii am văzut o mare diferenţă, faţă de ce a arătat Universitatea cu Gaz Metan. Practic, au fost două partide diametral opuse. Oricum, pe noi nu trebuie să ne intereseze acum dacă Victor Piţurcă va merge sau nu la Craiova, ci să ne gândim doar la jocul nostru şi la ce avem de făcut. I-am urmărit foarte mult, şi am observat că au jucători imprevizibili, capabili să se descurce dacă le dai spaţii mari. Ne trebuie multă determinare şi agresivitate în limitele sportivităţii. Eu sper din suflet ca Universitatea Craiova să rămână doar cu punctul luat în returul sezonului trecut la Braşov, iar acum noi să câştigăm toate punctele puse în joc", a precizat tehnicianul.

FC Braşov se confruntă cu mai multe probleme de lot

Nicolae Constantin s-a accidentat la gleznă în meciul cu FC Vaslui şi va sta 12 zile cu piciorul imobilizat, Octavian Abrudan are sinuzită, Alexandru Piţurcă are gripă, Ionuţ Voicu acuză dureri la genunchi, Marian Cristescu este nerefăcut după o accidentare mai veche, în vreme ce Cristi Oros este suspendat. "Avem mai multe absenţe care, sincer, mă pun pe gânduri, dar am un lot numerios şi cred că voi găsi cea mai bună formulă de echipă pentru meciul cu Universitatea. Oricum, la FC Braşov nu există titulari de drept, ci în echipă intră cine se pregăteşte cel mai bine în săptămâna premergătoare partidei", a încheiat Moldovan.

Meciul dintre FC Braşov şi Universitatea Craiova, din etapa a patra a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 18.00, la Braşov.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici