Monica Ridzi: Atât sportul de masă, cât şi sportul de performanţă vor fi pentru mine o prioritate

Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a declarat, marţi, la ceremonia de instalare în funcţie, că va încuraja sportul de performanţă şi va încerca să atragă cât mai mulţi oameni spre sportul de masă.

58 afișări
Imaginea articolului Monica Ridzi: Atât sportul de masă, cât şi sportul de performanţă vor fi pentru mine o prioritate

Monica Ridzi: Atât sportul de masă, cât şi sportul de performanţă vor fi pentru mine o prioritate (Imaginbe: Mediafax Foto)

"Nu mă voi concentra doar pe tineret. Vreau să fie o egalitate, iar atenţia mea se va concentra în egală măsură pe sport. Atât sportul de masă, cât şi sportul de performanţă vor fi pentru mine o prioritate. Trebuie să încurajăm sportul de performanţă, să lărgim baza de selecţie pe termen mediu şi lung. Vreau să revenim la performanţa pe care am avut-o anterior în sportul de performanţă. În ceea ce priveşte sportul de masă, de asemenea, prin competiţii pe care le vom organiza vom încerca să atragem cât mai mulţi oameni spre sportul de masă, care eu cred că este şi o chestiune de educaţie. În primul rând nu facem decât să întărim spiritul de echipă şi până la urmă ducem la creşterea performanţei", a spus Monica Iacob Ridzi.

Ministrul Tineretului şi Sportului a afirmat că va încerca să atragă cât mai multe fonduri europene pentru tineret.

"Prin reînfiinţarea acestui Minister al Tineretului şi Sportului, actualul Guvern dovedeşte importanţa pe care o acordă atât politicilor pentru tineret, cât şi sportului. În ceea ce priveşte politica pentru tineret pe care o voi aborda, în primul rând voi dori o reorganizare a acestei activităţi şi o racordare la marile programe şi proiectele europene. Mă voi concentra în special pe absorbţia fondurilor europene pentru că, în acest moment, România este un contribuitor net. Este normal şi firesc să încercăm să aducem în România cât mai multe fonduri europene şi vă spun că nu sunt puţine", a adăugat Ridzi.

Monica Iacob Ridzi a fost instalată, marţi, în funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului. La ceremonia de instalare în funcţie a participat şi premierul României, Emil Boc.

Monica Iacob Ridzi este prima femeie care conduce MTS.

Vezi aici biografia Monicăi Iacob Ridzi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici