Mourinho: Real Madrid va avea propria identitate, nu va imita pe nimeni

Tehnicianul Jose Mourinho a declarat într-un interviu acordat cotidianului As că vrea ca Real Madrid să devină o echipă echilibrată, care să câştige trofee şi a menţionat că noua sa formaţie va avea identitate proprie şi nu va imita pe nimeni.

14 afișări
Imaginea articolului Mourinho: Real Madrid va avea propria identitate, nu va imita pe nimeni

Mourinho: Real Madrid va avea propria identitate, nu va imita pe nimeni (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Real Madrid va fi o echipă echilibrată. O echipă care joacă pentru a câştiga trofee tebuie să fie conştientă de calităţile şi defectele sale şi trebuie să lucreze ca o echipă. O echipă care vrea să câştige trofee trebuie să câştige partide şi o echipă care vrea să câştige partide trebuie să joace bine. Vom fi o echipă cu propria identitate, nu vom imita pe nimeni. Pentru această identitate trebuie să muncim mult. Realul meu va fi o echipă care va juca pe atac şi va câştiga. Voi veni la Real cu umilinţă, pentru că este cel mai mare club din lume", a declarat Mourinho.

Antrenorul este mai bun când grupul funcţionează la toate nivelurile

"Jorge Valdano a fost antrenor şi jucător, eu la fel. Şi mai ştiu că trebuie respectată autonomia fiecăruia. Nu cred că un director sportiv vrea să intre în vestiar să discute cu jucătorii. El are o treabă clar delimitată, se poate discuta de transferuri şi alte lucruri. La Inter am spus că-l vreau pe Carvalho. Branca mi-a spus că Lucio este mai bun. Şi i-am urmat sfatul. Antrenorul este mai bun când grupul funcţionează la toate nivelurile", a mai spus Mourinho.

Raul şi Guti merită să fie fericiţi şi pot fi fericiţi la o altă echipă

"Materazzi a fost fericit că a jucat un minut pe final în Liga Campionilor, iar Cordona a fost fericit tot din acest motiv. Niciodată nu am avut probleme cu jucătorii din această cauză, deoarece ei trebuie să-şi asume totul. Într-o zi m-am întâlnit cu Fernando Hierro la Bolton şi el era fericit acolo. Dacă un fotbalist de 36 de ani vrea să fie titular în toate meciurile...Jucători ca Maldini şi Zanetti sunt puţini. Jucătorul trebuie să fie onest cu el şi cu echipa. Pentru mine, Guti nu mai este la Real. I-am citit declaraţiile şi pentru mine contează. Şi-a luat rămas bun de la fani, a făcut turul terenului...Dacă apoi şi-a schimbat părerea, nu contează. Îmi place ca oamenii să se ţină de cuvânt. În schimb, pe Raul nu l-am auzit să spună nimic. A fost mereu foarte liniştit. Aşa că mi-ar plăcea să discut cu el când vin la Madrid", a afirmat Mourinho.

Toţi jucătorii trebuie să funcţioneze ca într-o echipă

"Vor fi momente în care va fi nevoie să se sacrifice pentru binele echipei. Îmi amintesc o partidă cu Chelsea în care am rămas în zece jucători. În acel moment, Terry a intrat în poartă şi imediat l-am văzut pe Drogba cu mâinile ridicate, spunându-mi: «Eu mă pun fundaş». Nu poţi fi cel mai bun 90 de minute. Mereu va exista un moment în care e nevoie să te sacrifici pentru binele echipei", a mai spus Mourinho.

Lui Mourinho nu-i place să fie duşmanul nimănui: "Nu sunt anti-Barcelona, nici anti-Atletico, nici anti-AC Milan. Nu sunt anti-nimic. Sunt fan al Interului şi de acum voi fi fan al Realului. Nu vreau să-mi fac duşmani în niciun loc".

Mourinho consideră că fanii Realului trebuie să înţeleagă că nu vor mai fi multe antrenamente deschise la Real, deoarece şi şedinţele de pregătire fără public sunt "necesare".

Fiul meu este fan al tatălui său

Tehnicianul portughez a precizat că fiul său, Jose Jr., nu este fan al formaţiei FC Barcelona. "Fiul meu este fan al tatălui său şi ştie că cine îi respectă tatăl merită sprijinul şi pasiunea sa. Nu poate fi fan al unui club care i-a insultat tatăl 90 de minute. I-a plăcut FC Porto, Chelsea, a trăit cu mare pasiune această experienţă la Inter. Acum va fi fan al Realului", a spus Mourinho.

Jose Mourinho susţine că îşi respectă rivalul de la FC Barcelona, Josep Guardiola, pe care îl cunoaşte de mult timp şi cu care are o relaţie deosebită.

Lui Mourinho i-ar plăcea să fie primul antrenor care câştigă campionatul englez, italian şi spaniol, dar şi primul ce obţine Liga Campionilor cu trei formaţii diferite. De asemenea, lui i-ar plăcea să descopere un jucător care să devină o mare vedetă a fotbalului internaţional.

Maicon şi Diego Milito la Real?

"În ceea ce-l priveşte pe Diego Milito toate marile cluburi au fost «oarbe»: Real, FC Barcelona, Chelsea şi Inter. ..Toate. Nimeni nu a crezut într-un fotbalist brutal. Ca atacant central, Milito are totul. Este fantastic. Dar cred că Inter nu-i poate permite să plece unui jucător care a intrat în istoria clubului. Milito este Inter. Sigur, mi-ar plăcea să vină cu mine la Real, dar trebuie să rămână la Inter, să îşi prelungească acordul, să câştige mai mulţi bani. Maicon este senzaţional, este un fundaş care înscrie 6-7 goluri pe sezon. Nu spun că nu mi-ar plăcea să vină la Real. Dar, cred că Ramos poate ajunge unul dintre cei mai buni din lume. Oricum eu vreau trei sau patru jucători defensivi, dar care să îmbunătăţească şi atacul", a mai spus Mourinho.

Angel Di María de la Benfica Lisabona este un jucător fantastic, dar Mourinho are îndoieli că el poate avea un randament la fel de bun într-un campionat precum cel spaniol sau italian. "Dacă mi se spune că îl putem lua la un preţ accesibil, atunci îl transferăm. Nu îmi place ca echipele mele să ofere preţuri nebuneşti pe jucători".

Portughezului îi plac jucătorii de 33 - 34 de ani. "Sunt jucători pe care îi cumperi şi, chiar dacă nu recuperezi banii, totuşi, randamentul lor timp de doi sau trei ani este foarte bun", a spus Mourinho, răspunzând unei întrebări privind o eventuală achiziţionare a lui Lampard şi Gerrard. De asemenea, Mourinho a spus că ar fi imposibil un transfer al lui Daniele de Rossi de la AS Roma."Roma este Totti şi De Rossi. Totti se va retrage în curând şi De Rossi îi va succede. Este al Romei dintotdeauna şi cred că este imposibil de transferat".

Decizia finală de a veni la Real a fost luată de Mourinho înainte de finala Ligii Campionilor, după ce în urmă cu patru-cinci luni hotărâse să plece din fotbalul italian. "Sper să se ajungă la un acord între Real şi Inter. Eu pot oferi Realului tot ce este mai bun în mine. Viaţa mea este familia mea şi clubul meu. Nu voi avea timp la Madrid nici de plimbări, nici să joc tenis sau golf. Promit să mă dedic total".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici