Munteanu: Vreau ca la echipă să rămână doar jucătorii care pot îndeplini obiectivul

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, marţi, după meciul amical pierdut în faţa formaţiei poloneze Slask Wroclaw, scor 0-2, că îşi doreşte ca până la începutul campionatului să definitiveze un lot care poate îndeplini obiectivul propus, calificarea în Liga Europa.

11 afișări
Imaginea articolului Munteanu: Vreau ca la echipă să rămână doar jucătorii care pot îndeplini obiectivul

Munteanu: Vreau ca la echipă să rămână doar jucătorii care pot îndeplini obiectivul (Imagine: Mediafax Foto)

"Pot spune că a fost o înfrângere meritată. Meciurile amicale sunt făcute ca să mă edific asupra jucătorilor care îşi doresc şi care trebuie să rămână la Oţelul pentru a ne atinge obiectivul. Nu fac o tragedie că am pierdut, dar cu siguranţă sunt nemulţumit de acest eşec," a spus antrenorul echipei Oţelul Galaţi.

"Am avut ocazii, nu le-am fructificat şi am primit gol după o greşeală mare de apărare. Vreau să câştig orice meci, însă azi nu s-a putut. Am întâlnit un adversar bun, iar ritmul de joc a fost unul foarte bun", a menţionat Munteanu.

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi speră să creeze un lot de 24 de jucători pentru noul sezon.

"Cu siguranţă unii vor pleca de la echipă. Vreau să rămână doar cei care îşi doresc să lupte pentru a îndeplini obiectivul. Voi avea o discuţie cu ei şi, până când va începe campionatul, vreau să definitivez un lot de 24 de jucători", a completat Munteanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici