Mutu: Nu vom juca în apărare cu Olanda, dar nici nu ne vom hazarda

Atacantul Adrian Mutu a declarat, miercuri, că echipa României nu va face un joc defensiv împotriva Olandei, în meciul din preliminariile CE 2008, dar nici nu se va hazarda, pentru a nu fi taxată de naţionala batavă.

1 afișare
Imaginea articolului Mutu: Nu vom juca în apărare cu Olanda, dar nici nu ne vom hazarda

Mutu: Nu vom juca în apărare cu Olanda, dar nici nu ne vom hazarda

"Vreau să fac un meci mare şi mă simt un jucător important, la fel ca şi ceilalţi, mă bucur că mă apreciază lumea. Nu e important Adi Mutu, ci ceea ce face Mutu pentru echipă. Ne dă de gândit că nu am marcat împotriva Olandei până acum, dar au o apărare foarte bună. M-aş bucura să mergem în Bulgaria deja calificaţi, să fim mai relaxaţi, chiar dacă oricum vom merge să câştigăm. Nu ştiu dacă e cazul să jucăm hazardat cu Olanda, pentru că ei, valoric, sunt mai puternici ca noi. Nu vom juca în apărare, dar nici nu ne vom hazarda, pentru că pot taxa eventualele greşeli şi ar fi păcat să pierdem", a spus Mutu.

Atacantul român regretă că în tribunele stadionului Farul nu pot fi mai mulţi spectatori. "Capacitatea stadionului nu poate satisface cerinţele suporterilor, din păcate a fost decizia federaţiei şi a selecţionerului de a juca aici. Meciul este foarte important, putem face un pas uriaş. Dacă învingem, şansele cresc foarte mult, pentru că ne distanţăm de principalul adversar. Am un moral bun şi sper să-mi ajut echipa să câştige", a comentat el.

Mutu nu crede în declaraţiile jucătorilor olandezi, care spun că se mulţumesc şi cu o remiză. "Cred că vor veni să câştige, au o echipă puternică şi nu cred că se vor mulţumi cu un egal. Olanda e cea mai bună echipă şi dacă vom învinge va fi foarte bine şi pentru moralul nostru. Noi am demonstrat că ne-am schimbat mentalitatea şi va trebui să dăm acum mult mai mult. Este bine că au jucători accidentaţi, dar nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, pentru că cei care îi vor înlocui sunt foarte valoroşi", a adăugat jucătorul echipei Fiorentina.

Adrian Mutu a afirmat că România depinde în primul rând de jocul său. "Nu prea au puncte slabe, dar va depinde şi de abilitatea noastră. Avantajul nostru e că jucăm în faţa propriului public şi că plecăm de la egal la egal. Acum nu suntem aşa disperaţi ca în trecut să strângem puncte. Cred că avem experienţa necesară să gestionăm bine acest moment. Un rezultat bun ar arăta tuturor că am acumulat multă experienţă în ultimii ani", a spus el.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici