Nadal l-a învins pe Djokovici şi a câştigat pentru a opta oară consecutiv turneul de la Monte Carlo

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 2 ATP, a câştigat, duminică, pentru a opta oară consecutiv turneul Masters 1000 de la Monte Carlo, învingându-l în finală pe liderul mondial Novak Djokovici (Serbia), scor 6-3, 6-1.

204 afișări
Imaginea articolului Nadal l-a învins pe Djokovici şi a câştigat pentru a opta oară consecutiv turneul de la Monte Carlo

Djokovici Nadal (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cele opt titluri consecutive reprezintă un record pentru circuitul ATP. În plus, Nadal a devenit primul jucător care a câştigat 20 de turnee Masters 1000, devansându-l cu o reuşită pe elveţianul Roger Federer.

Rafael Nadal a pus capăt unei serii de şapte înfrângeri consecutive în meciurile cu Djokovici, toate înregistrate în finale. Ultima sa victorie în faţa sârbului data din 2010.

Este al 42-lea meci consecutiv câştigat de Nadal la Monte Carlo, unde spaniolul a înregistrat o singură înfrângere, în 2003, în faţa argentinianului Guillermo Coria.

Nadal nu mai câştigase un titlu de la succesul său de la Roland Garros, în 2011.

După acest al 47-lea său trofeu din circuitul ATP, el se pregăteşte pentru turneul de la Roland Garros (27 mai - 10 iunie), unde va încerca să depăşească recordul lui Bjorn Borg, câştigând al şaptelea titlu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici