Napoli poate deveni joi campioană în Serie A

Golurile marcate de atacantul Felipe Anderson şi mijlocaşul Toma Basic au adus victoria echipei Lazio cu 2-0 pe teren propriu în faţa lui Sassuolo, miercuri, în Serie A, readucând echipa lui Maurizio Sarri pe locul doi şi amânând sărbătorirea câştigării titlului de către liderul detaşat, Napoli.

123 afișări
Imaginea articolului Napoli poate deveni joi campioană în Serie A

Napoli poate deveni joi campioană în Serie A

Lazio a fost sub presiune după victoria anterioară a lui Juventus cu 2-1 în faţa lui Lecce, dar a revenit pe locul secund cu un avans de un punct, cu un total de 64. O remiză sau o înfrângere împotriva lui Sassuolo i-ar fi oferit lui Napoli un avans incontestabil înaintea meciului de joi de la Udinese.

Ciro Immobile a marcat un prim gol, anulat după o verificare VAR îndelungată.

În minutul 14, Anderson a deschis scorul cu o finalizare frumoasă pe lângă portarul Andrea Consigli.

În finalul primei reprize, Davide Frattesi a lovit bara transversală dintr-un unghi închis, refuzând egalarea lui Sassuolo.

Rezerva Basic a liniştit spiritele, reluând în plasă o centrare, la două minute după pauză, pentru 2-0.

Inter Milano a fost necruţătoare la Hellas Verona, determinând gazdele să primească mai mult de cinci goluri acasă pentru prima dată în Serie A, milanezii obţinând o victorie cu 6-0, care a inclus două goluri atât de la Edin Dzeko, cât şi de la Lautaro Martínez. Inter se află pe locul patru, cu 60 de puncte.

Anulând deschiderea scorului lui Stephan El Shaarawy, cu un voleu de manual al lui Luca Caldirola, Monza a zădărnicit eforturile lui AS Roma de a termina în primele patru locuri, obţinând un egal 1-1, pe teren propriu. Echipa lui Jose Mourinho se află în afara locurilor de calificare europeană, pe locul şapte, cu 58 de puncte.

AC Milan s-a împiedicat acasă de Cremonese, ameninţată cu retrogradarea. David Okereke i-a adus pe vizitatori în avantaj, înainte ca Junior Messias să egaleze cu o lovitură liberă la trei minute după pauză, încheind meciul cu 1-1. Echipa lui Stefano Pioli se află pe locul şase în clasament, cu 58 de puncte.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
lazio,
serie a,
napoli

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici