Naţionala feminină, cap de serie în preliminariile CE din 2012

Federaţia Europeană de Handbal a anunţat, marţi, sistemul de calificare la turneul final al CE din 2012 (Olanda), naţionala feminină a României fiind cap de serie în preliminarii.

11 afișări
Imaginea articolului Naţionala feminină, cap de serie în preliminariile CE din 2012

Naţionala feminină, cap de serie în preliminariile CE din 2012 (Imagine: Mediafax Foto)

Turneul final al CE din 2012 va avea loc în Olanda, între 4 şi 16 decembrie, cu participare a 16 echipe naţionale. În preliminarii vor participa 30 de echipe naţionale, din care 14 se vor alătura reprezentativelor deja calificate la turneul final, adică Olanda, în calitate de naţiune organizatoare, respectiv Norvegia, deţinătoarea titlului european.

Faza I a calificărilor va avea loc sub forma unui turneu, între 3-5 iunie, la care vor participa echipele Finlandei, Marii Britanii, Greciei şi Israelului. Primele două clasate se vor califica în faza a II-a a preliminariilor, care se va derula sub forma a şapte grupe, cu meciuri tur-retur, între echipele repartizate în fiecare grupă.

Tragerea la sorţi a celor şapte grupe va avea loc în 27 aprilie, la Leek (Olanda).

Naţionala României se află în prima urnă valorică, alături de echipele Rusiei, Spaniei, Franţei, Danemarcei, Suediei şi Germaniei. Din urna a 2-a valorică fac parte Ungaria, Croaţia, Muntenegru, Ucraina, Macedonia, Austria şi Serbia, din cea de-a 3-a fac parte Belarus, Slovacia, Portugalia, Islanda, Slovenia, Turcia şi Polonia, iar din cea de-a 4-a, Cehia, Lituania, Italia, Elveţia, Azerbaidjan, plus cele două echipe calificate din faza I.

Datele la care se vor disputa meciurile din grupe, în faza a II-a, sunt următoarele: 19-20 şi 22-23 octombrie 2011, 21-22 şi 24-25 martie 2012, 30-31 mai şi 2-3 iunie.

La turneul final se califică primele două clasate din fiecare din cele şapte grupe. De asemenea, cele trei reprezentative care vor urca pe podium la turneul final al CE din 2012 vor obţine automat calificarea la turneul final Campionatului Mondial din 2013 (Serbia).

La ultima ediţie a Campionatului European, în 2010, naţionala României a câştigat medaliile de bronz.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici