NBA a amânat trei meciuri de baschet după ce Milwaukee Bucks a decis boicotarea competiţiei în semn de solidaritate cu mişcarea Black Lives Matter

  • Echipa de baschet Milwaukee Bucks a refuzat să intre pe teren în meciul pe care îl aveau miercuri
  • Baschetbaliştii protestează după împuşcarea lui Jacob Blake de către poliţie
  • NBA a amânat trei meciuri de baschet
211 afișări
Imaginea articolului NBA a amânat trei meciuri de baschet după ce Milwaukee Bucks a decis boicotarea competiţiei în semn de solidaritate cu mişcarea Black Lives Matter

NBA a amânat trei meciuri de baschet după ce Milwaukee Bucks a decis boicotarea competiţiei în semn de solidaritate cu mişcarea Black Lives Matter

NBA a anunţat miercuri că va amâna jocul 5 din trei serii diferite ca răspuns la decizia clubului Milwaukee Bucks de a boicota partida din playoff în urma incidentului în care Jacob Blake a fost împuşcat de poliţişti, scrie CNN.

Blake, un bărbat de culoare, a fost împuşcat duminică de poliţie în timp ce încerca să intre în maşina sa, în oraşul Kenosha din statul Wisconsin.

Incidentul a stârnit un val de indignarea la nivel naţional pentru nedreptatea rasială şi brutalitatea poliţiei.

"NBA şi Asociaţia Naţională  Jucătorilor de Baschet au anunţat astăzi că, prin prisma deciziei Milwaukee Bucks de a nu juca împotriva lui Orlando Magic, cele trei meciuri de astăzi - Bucks vs. Magic, Houston Rockets vs. Oklahoma City Thunder şi Los Angeles Lakers vs. Portland Trail Blazers - au fost amânate ", a declarat NBA într-un comunicat. "Jocurile vor fi reprogramate".

Meciul lui Milwaukee Bucks a fost programat să înceapă la ora 16, la Disney World din Orlando, dar Bucks nu au ieşit din vestiare.

"Unele lucruri sunt mai mari decât baschetul", a scris vicepreşedintele senior al Milwaukee Bucks, Alex Lasry, pe Twitter. "Poziţia luată astăzi de jucători şi org arată că ne-am săturat. Ce e prea mult e prea mult. Este nevoie de o schimbare. Sunt incredibil de mândru de băieţii noştri şi rămânem 100% alături de jucătorii noştri, care sunt gata să ajute şi să o schimbare".

Grevele sunt interzise în baza contractului colectiv negociat cu NBA, ceea ce înseamnă că jucătorii Bucks şi-au încălcat propriul contract pentru a protesta faţă de nedreptatea rasială şi violenţa poliţiei.

Într-o declaraţie, Orlando Magic a susţinut decizia ligii.

"Astăzi rămânem uniţi cu Oficiul NBA, Asociaţia Naţională a Jucătorilor de Baschet, Milwaukee Bucks şi restul ligii care condamnă bigotismul, nedreptatea rasială şi utilizarea nejustificată a violenţei de către poliţie împotriva oamenilor de culoare", a spus Orlando Magic într-un comunicat.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici