Niculae: Deşi Franţa rămâne favorita grupei, mergem la Paris să învingem

Atacantul Daniel Niculae (AS Monaco) a declarat că echipa Franţei rămâne favorita grupei D din preliminariile Campionatului European din 2012, dar că naţionala României merge la Paris pentru a obţine victoria în 9 octombrie, informează cotidianul France Soir.

14 afișări
Imaginea articolului Niculae: Deşi Franţa rămâne favorita grupei, mergem la Paris să învingem

Niculae: Deşi Franţa rămâne favorita grupei, mergem la Paris să învingem (Imagine: Cosmin Dan/Mediafax Foto)

"Aştept meciul cu Franţa cu mare nerăbdare. Respectăm echipa Franţei, dar nu ne temem. Vom juca cu seriozitate şi ambiţie. Echipa Franţei dispune de mulţi jucători tineri, care vor dori să demonstreze că îşi merită locul. Sunt mulţi jucători din campionatul Franţei în lot, după dezamăgirea de la CM din Africa de Sud. Nu cred că Franţa este fragilă sau slăbită. E un nou grup acum, o nouă istorie. Va fi greu, şi noi vrem să luăm cele trei puncte pentru a rămâne în cărţile calificării. Vom da totul şi dacă vom avea un joc bun, defensiv şi ofensiv, putem obţine ce ne-am propus. Deşi Franţa rămâne favorita grupei, mergem la Paris să învingem", a spus Niculae.

Franţa-România va avea loc la 9 octombrie, de la ora 22.00, în grupa D de calificare la Euro-2012, şi va fi transmis în direct de ProTV şi pe www.sport.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici