Oficiali ai echipei McLaren audiaţi în cadrul anchetei privind cazul de spionaj din F1

Responsabili ai echipei de Formula 1 McLaren au fost audiaţi de anchetatorii italieni în cadrul afacerii de spionaj împotriva Ferrari, care a marcat sezonul 2007, a anunţat, joi, echipa britanică.

14 afișări
Imaginea articolului Oficiali ai echipei McLaren audiaţi în cadrul anchetei privind cazul de spionaj din F1

Oficiali ai echipei McLaren audiaţi în cadrul anchetei privind cazul de spionaj din F1

Deşi ancheta Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA) este închisă din punct de vedere sportiv, anchete judiciare sunt încă în curs în Italia şi în Anglia.

Principala persoană implicată în acest caz, Nigel Stepney, concediat de Ferrari unde era inginer şef şi care, conform acuzării, i-a transmis informaţii lui Mike Coughlan, designer şef la McLaren, a fost interogat săptămâna trecută de procurorul Giuseppe Tibis din Modena.

McLaren lasă să înţeleagă, în comunicatul său, că principalii săi conducători, între care Ron Dennis şi directorul executiv Martin Whitmarsh, au fost audiaţi la locuinţele lor.

"McLaren a continuat, joi, cooperarea cu magistratul din Modena care se ocupă de anchetă. În acest cadru, poliţia din Surrey i-a însoţit pe anchetatorii italieni la locuinţele mai multor responsabili şi la centrul tehnologic al McLaren. Aceste acţiuni, care intră în cadrul procedurii juridice normale, au primit sprijinul echipei McLaren", se arată în comunicatul echipei cu sediul la Woking.

Anul trecut, McLaren a fost amendată de FIA cu 100 de milioane de dolari şi a fost privată de punctele din clasamentul mondial al constructorilor pentru că a beneficiat de informaţii obţinute fraudulos de la echipa italiană. Această sancţiune este urmare a descoperirii unui dosar de 780 de pagini care conţinea informaţii şi schiţe ale Ferrari în locuinţa lui Mike Coughlan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici