Pădureanu: Mă retrag din funcţia executivă, dar voi conduce din umbră

Preşedintele Consiliului Director al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, împlineşte, luni, 74 de ani, ocazie cu care a declarat că, după încheierea acestui sezon competiţional, se va retrage din funcţia executivă, dar va rămâne în continuare, alături de club, şi va conduce "din umbră".

46 afișări
Imaginea articolului Pădureanu: Mă retrag din funcţia executivă, dar voi conduce din umbră

Pădureanu: Mă retrag din funcţia executivă, dar voi conduce din umbră (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

"Vreau să mă retrag din funcţia executivă, dar voi fi aproape de tot ce se petrece şi nu voi omite ceva care să fie spre binele fotbalului bistriţean. Aşa că voi conduce indirect, din umbră", a declarat Jean Pădureanu.

Preşedintele Gloriei a venit pentru prima oară la Bistriţa în anul 1958 la recomandarea lui Augustin Botescu, fost antrenor al echipei naţionale cu care a fost consătean. În 1 august 1958, s-a transferat la Gloria, unde a jucat până în 1963. Din acel an, s-a întors, la insistenţele tatălui său, la Băileşti. A terminat institutul agronomic de trei ani, după care s-a reîntors la Bistriţa.

"Tata, văzând că mă întorc tot mai greu acasă, a venit la Bistriţa la o partidă de fotbal cu Ploieştiul, campioana ţării. Deşi am fost învinşi cu 8-1, la scorul de 5-1 atât ploieştenii cât şi noi am fost aplaudaţi la scenă deschisă. Din acel moment, tata şi-a dat seama că aici este o altă civilizaţie decât în Oltenia şi a observat că sunt iubit şi respectat. Alţi oameni, alte idei, altă civilizaţie…", a spus Jean Pădureanu.

Preşedintele Gloriei Bistriţa s-a născut la 22 martie 1936, la Băileşti, judeţul Dolj. Ca jucător, a evoluat la Băileşti, în Craiova la 7 Noiembrie şi Universitatea, în Bucureşti la CCA-Steaua şi la Bistriţa, unde în perioada 1958-1970 a fost unul dintre componenţii de bază ai Gloriei. Din 1964, când era încă jucător activ, a devenit vicepreşedinte al clubului Gloria, la cârma căruia a stat până în 1995, preluând între timp funcţia de preşedinte.

Supranumit "Lordul", Pădureanu a reuşit să creeze la Bistriţa o echipă competitivă, sub comanda sa înregistrându-se cele mai mari performanţe din istoria clubului: promovarea în prima divizie în anul 1990, câştigarea Cupei României în 1994, prezenţa în cupele europene sau participarea neîntrerupta în Liga I. În toamna anului 1995 a devenit preşedinte al clubului Rapid Bucureşti, revenind la Gloria în 1997, club pe care îl conduce şi în prezent.

Jean Pădureanu este cel mai longeviv preşedinte de club din România, având 46 de ani de activitate în această funcţie.

Spre deosebire de alţi ani în care de aniversarea sa organiza petreceri, Jean Pădureanu s-a mulţumit anul acesta doar să-şi primească prietenii la club şi să ciocnească cu ei o cupă de şampanie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici