Sport

Becali: Îi mulţumesc domnului judecător Pistol, pentru decizia de achitare din cazul Valiza

George Becali i-a adresat mulţumiri repetate judecătorului instanţei supreme Ştefan Pistol, care a făcut parte din completul dosarului Valiza şi din cel privind sechestrarea hoţilor limuzinei omului de afaceri şi care se află acum şi în cel al procesului legat de schimbul de terenuri cu MApN.

JO-2012: SUA în grupă cu Argentina şi Franţa la turneul de baschet

Reprezentativa SUA, deţinătoarea titlului, va evolua în compania Argentinei, medaliată cu aur în 2004, a Franţei, Tunisiei, dar şi a două echipe din calificări, în primul tur la turneul olimpic de baschet masculin de la Londra, conform tragerii la sorţi efectuată la Rio de Janeiro.

Oficial UEFA: Dacă Ucraina nu va putea organiza meciuri, atunci Campionatul European s-ar putea amâna

O eventuală suspendare a meciurilor de la Campionatul European de fotbal în Ucraina, coorganizatoare alături de Polonia, ar conduce inevitabil la amânarea competiţiei, susţine directoul UEFA, Martin Kallen, informează presa spaniolă.

Gigi Becali: Rezultatul din meciul cu Rapid e echitabil

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat luni că rezultatul din partida cu Rapid, scor 1-1, contând pentru etapa a XXVIII-a a Ligii I, este unul echitabil, care avantajează ambele echipe în lupta pentru câştigarea titlului.

Kievul avertizează Berlinul: Nu vrem să ne gândim că liderii germani reînvie metodele Războiului Rece

Ucraina a avertizat Germania împotriva unei "boicotări politce" a Campionatului de Fotbal Euro-2012, care ar fi demnă de Războiul Rece, Berlinul intenţionând, potrivit presei germane, să protesteze faţă de tratamentul aplicat Iuliei Timoşenko în închisoare.

Monica Niculescu a coborât pe locul 30 în clasamentul WTA. Ce jucătoare apar în Top 10

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu a coborât o poziţie şi se află pe locul 30, cu 1.740 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni, informează site-ul wtatennis.com.

Adrian Ungur, locul 95 în clasamentul ATP. Ce jucători se află în Top 10

Tenismanul Adrian Ungur a coborât două poziţii şi ocupă locul 95, cu 568 de puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii luni, fiind singurul jucător român din Top 100, informează site-ul atpworldtour.com.

Angela Merkel va boicota Euro-2012 dacă Iulia Timoşenko nu va fi eliberată din închisoare

Cancelarul german Angela Merkel ar intenţiona să boicoteze meciurile de fotbal din cadrul Euro-2012 din Ucraina pentru a protesta faţă de modul în care este tratată fostul premier Iulia Timoşenko, aflată în închisoare, relatează Deutsche Welle, în pagina electronică.

FC Barcelona a învins Rayo Vallecano, scor 7-0, în campionatul Spaniei

Formaţia FC Barcelona a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 7-0, echipa Rayo Vallecano, într-un meci contând pentru etapa a XXXVI-a a campionatului Spaniei, informează AFP.

Mihai Stoica: Nu sunt mulţumit cu acest punct, dar la cum am jucat rezultatul este echitabil

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat după remiza din derbiul cu Rapid, scor 1-1, că nu este mulţumit de punctul obţinut, dar având în vedere prestaţia jucătorilor stelişti rezultatul este echitabil.

Copos: Regret acum că şi noi am insistat şi am făcut hârtie pentru aducerea arbitrilor străini

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, duminică seară, agenţiei MEDIAFAX, că regretă faptul că gruparea giuleşteană a insistat pentru aducerea de arbitri străini la unele meciuri din Liga I, el fiind nemulţumit de prestaţia brigăzii din Cehia la partida cu Steaua, scor 1-1.

Săpunaru, pentru a treia oară campion al Portugaliei cu FC Porto

Formaţia FC Porto, la care evoluează Cristian Săpunaru, a câştigat pentru a 26-a oară campionatul Portugaliei, în urma rezultatelor înregistrate în etapa a XXVIII-a a competiţiei, acesta fiind al treilea titlu naţional cu gruparea lusitană pentru român.

Lucescu a avut un conflict verbal cu un grup de fani rapidişti la finalul derbiului cu Steaua

Antrenorul Răzvan Lucescu a avut un conflict verbal cu un grup de suporteri rapidişti de la tribuna a II-a, care i-au reproşat jocul defensiv al echipei Rapid în derbiul cu Steaua, scor 1-1, în etapa a XXVIII-a a Ligii I.

Rapid şi Steaua au remizat, scor 1-1, în derbiul etapei a XXVIII-a

Formaţia Rapid a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-1), meciul susţinut, duminică seară, pe arena Giuleşti - Valentin Stănescu, în compania echipei Steaua, în derbiul etapa a XXVIII-a a Ligii I.

Câştigătorii de la Sevilla revin in iarbă

Steliştii care au câştigat Cupa Campionilor Europeni vor juca în 7 mai, la 26 de ani de la cucerirea trofeului, într-un turneu demonstrativ de fotbal la Cheile Grădiştei.

Oţelul Galaţi – FCM Târgu Mureş, scor 0-0, în Liga I

Formaţia Oţelul Galaţi a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, pe teren propriu, în compania echipei FCM Târgu Mureş, în etapa XXVIII-a a Ligii I.

Gilles Simon a câştigat turneul BRD Năstase Ţiriac Trophy: Să câştig aici a fost mai important decât să joc în semifinale la Monte Carlo

Francezul Gilles Simon, locul 12 ATP şi principalul favorit, a câştigat, duminică, turneul BRD Năstase Ţiriac Trophy, impunându-se pentru a treia oară în carieră în competiţia de la Bucureşti.

Cât va investi Gică Popescu în primul hotel din România sub brandul Courtyard Marriott

Gică Popescu Hotels şi Marriott International au încheiat vineri la Bucureşti un parteneriat prin care firma fostului jucător de fotbal Gheorghe Popescu va construi, dezvolta şi opera primul hotel sub brandul Courtyard Marriott din România, investiţie de 20 de milioane de euro.

Chad Dawson l-a învins pe Bernard Hopkins şi a cucerit titlul WBC la categoria semigrea

Pugilistul american Chad Dawson l-a învins, sâmbătă, la Atlantic City, prin decizia arbitrilor judecători, pe conaţionalul său Bernard Hopkins, în vârstă de 47 de ani, şi a cucerit titlul WBC la categoria semigrea.

Ioana Babiuc, cea mai bună arbitră din Europa în 2011

Uniunea Europeană de Judo a decernat premiile pentru anul 2011, sâmbătă, la CE din Rusia, printre performeri numărându-se şi Ioana Babiuc, aleasă cea mai bună arbitră de pe continent.

Zotta: Suporterii stelişti nu vor primi niciun bilet pentru partida din această seară

Preşedintele FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că suporterii echipei Steaua nu vor primi niciun bilet pentru partida din această seară dintre cele două formaţii, deoarece a fost depăşit termenul limită de ridicare a tichetelor.

Alexandrina Barbosa, noul transfer al campioanei Oltchim Râmnicu Vâlcea

Handbalista portugheză Alexandrina Barbosa Cabral a semnat, sâmbătă, un contract valabil pe un sezon cu echipa campioană a României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea.

România – Franţa, primul meci la turneul preolimpic de la Lyon

Echipa naţională de handbal feminin a României va debuta la turneul preolimpic de la Lyon, în 25 mai, chiar cu vicecampioana mondială Franţa, urmând să joace apoi cu Muntenegru şi Japonia.

Becali: Dinu Gheorghe mi-a zis să fac blat, să îl cumpăr pe Rui Duarte

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a lansat, sâmbătă seară, noi acuzaţii la adresa preşedintelui Astrei Ploieşti, Dinu Gheorghe, spunând că este "cel mai periculos om" şi că i-a propus un blat, informează Prosport.

Becali: Sunt curios cât de scump a costat pielea Astrei, astea le face numai Dinu Gheorghe

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat sâmbătă seară că este curios "cât de scump a costat pielea Astrei" în meciul cu FC Vaslui, câştigat de vasluieni cu scorul de 2-0, lansând o acuzaţie la adresa preşedintelui grupării ploieştene, Dinu Gheorghe.

Ceahlăul Piatra Neamţ – CFR Cluj, scor 0-2, în Liga I

Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Ceahlăul Piatra Neamţ, într-un meci din etapa a XXVIII-a a Ligii I.

Raul a marcat la ultimul său meci pe terenul lui Schalke. Fanii l-au ovaţionat la finalul partidei

Atacantul spaniol Raul a înscris un gol în ultimul său meci pe teren propriu la Schalke 04, scor 4-0 cu Hertha Berlin, fiind ovaţionat de public la finalul jocului ce a adus echipei germane participarea în grupele Ligii Campionilor.

FC Vaslui – Astra Ploieşti, scor 2-1, în Liga I

Formaţia FC Vaslui a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Astra Ploieşti, într-un meci din etapa a XXVIII-a a Ligii I, reuşind să revină după ce la finalul primei reprize era condusă cu 1-0.

Tecău: Este un sentiment extraordinar să câştig acasă

Tenismanul Horia Tecău a declarat, sâmbătă, după victoria din finala de dublu de la BRD Năstase Ţiriac Trophy, că este un sentiment extraordinar să câştige acasă şi că următorul obiectiv al perechii pe care o formează împreună cu Robert Lindstedt este un succes la Roland Garros.

Universitatea Cluj – Pandurii Târgu Jiu, scor 0-1, în Liga I

Formaţia Universitatea Cluj a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a XXVIII-a a Ligii I.

Horia Tecău şi Robert Lindstedt au câştigat finala de dublu la BRD Năstase Ţiriac Trophy

Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 1, a câştigat sâmbătă proba de dublu din cadrul turneului BRD Năstase Ţiriac Trophy, dotat cu premii în valoare totală de 450.000 de euro.

Sportul Studenţesc a pierdut acasă, scor 1-2, meciul cu Gaz Metan Mediaş

Formaţia Sportul Studenţesc a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-0), de echipa Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa a XXVIII-a a Ligii I, în care de la oaspeţi a fost eliminat un fotbalist, pe finalul jocului.

Fotbalistul care s-a prăbuşit pe teren, Muamba, a postat primul mesaj pe Twitter după stopul cardiac din 17 martie

Fotbalistul echipei Bolton Wanderers, Fabrice Muamba, şi-a accesat, sâmbătă, contul de Twitter pentru prima dată de la stopul cardiac din 17 martie, el mulţumindu-le tuturor pentru susţinere şi exprimându-şi dorinţa ca formaţia sa să învingă în meciul cu Sunderland.

Peste 1.200 de sportivi de toate vârstele au participat la Crosul „Gabriela Szabo” – GALERIE FOTO

Peste 1.200 de sportivi de toate vârstele au participat, sâmbătă, la Bistriţa, la Crosul "Gabriela Szabo", competiţie care a ajuns la ediţia a şaptea, ocazie cu care fosta mare atletă s-a întors în oraşul său natal pentru a promova sportul de masă.

Bonetti: La cum am jucat a fost just să pierdem, ne cerem scuze

Tehnicianul echipei Dinamo, Dario Bonetti, a declarat după înfrângerea cu scorul de 2-0 din meciul cu FC Braşov că acest rezultat este corect, având în vedere prestaţia jucătorilor săi, şi că le cere scuze suporterilor.

Ilijoski: Dacă Dinamo continuă în felul acesta, nu va lua titlul

Fotbalistul echipei FC Braşov, Blazhe Ilijoski, a declarat după victoria din meciul cu Dinamo, scor 2-0, că jocul a fost mai uşor decât se aştepta şi că formaţia bucureşteană va rata titlul dacă va continua în acest fel, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Olăroiu şi Rădoi au câştigat campionatul Emiratelor Arabe Unite cu Al Ain

Formaţia Al Ain, antrenată de Cosmin Olăroiu şi la care evoluează Mirel Rădoi, a câştigat campionatul Emiratelor Arabe Unite după ce a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Al Jazira, în etapa a XIX-a a competiţiei.

Dinamo, învinsă de FC Braşov cu 2-0

Formaţia Dinamo a fost învinsă, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), de echipa FC Braşov, într-un meci din etapa a XXVIII-a a Ligii I.

Concordia Chiajna – Voinţa Sibiu, scor 2-0, în Liga I

Formaţia Concordia Chiajna a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Voinţa Sibiu, în primul meci din etapa a XXVIII-a a Ligii I.

Tecău şi Lindstedt în finala BRD Năstase Ţiriac Trophy

Perechea Horia Tecău/Robert Linsdtedt (România/Suedia), cap de serie numărul 1, a câştigat vineri cu scorul de 5-7, 6-4, 10-8, partida disputată cu cuplul australian Paul Hanley/Jordan Ker şi s-a calificat în finala BRD Năstase Ţiriac Trophy.