Negoiţă lasă de înţeles că vrea să devină acţionar majoritar la Dinamo

Acţionarul FC Dinamo Ionuţ Negoiţă a declarat, joi, că "o maşină nu poate fi condusă de trei şoferi în paralel", lăsând să se înţeleagă faptul că ar dori să devină principalul investitor la gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare.

121 afișări
Imaginea articolului Negoiţă lasă de înţeles că vrea să devină acţionar majoritar la Dinamo

Ionuţ Negoiţă (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

"O maşină nu poate fi condusă de trei şoferi în paralel. Există soluţii, în principiu. Sunt două variante la Dinamo - moare sau se relansează. Eu am încredere că se va întâmpla ceva important la club în perioada imediat următoare. Trebuie injecţie de capital. Şi vorbesc de o sumă importantă, nu de mărunţiş. Trebuie şi o reformă la sânge la nivelul clubului. Fără aceste două lucruri, va fi foarte greu", a spus la Sport.ro Ionuţ Negoiţă, conform www.prosport.ro.

Referitor la riscul la care este expus clubul în ceea ce priveşte primirea licenţei pentru sezonul următor, Negoiţă consideră că nu este cea mai gravă problemă a grupării "alb-roşii": "Nu e ăsta cel mai grav lucru care i se poate întâmpla. Nu e ceva nou, Dinamo stă foarte rău. Problema se pune în felul următor - există înţelepciunea necesară să se găsească o soluţie. Eu o am".

La începutul lunii august omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a preluat, pentru o sumă de "câteva milioane" de euro, un pachet de 30 la sută din acţiunile clubului Dinamo, rămase în proprietatea lui Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu după retragerea lui Cristian Borcea din rândul acţionarilor. În momentul de faţă, Nicolae Badea, Ionuţ Negoiţă şi Dragoş Săvulescu deţin câte 30 la sută din acţiunile FC Dinamo 1948 SA, celelalte 10 procente aflându-se în proprietatea societăţii care a administrat în trecut clubul de fotbal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici