Sport

JO de Iarnă: Monika Gyorgy, penultima la schi fond 30 km start în bloc

Sportiva română Monika Gyorgy a ocupat locul 47, penultimul, în proba de schi fond 30 kilometri, start în bloc, sâmbătă, la Jocurile Olimpice de la Vancouver.

FC Liverpool a achiziţionat un jucător în vârstă de 15 ani

FC Liverpool a anunţat, sâmbătă, că l-a achiziţionat pe mijlocaşul Raheem Sterling, în vârstă de 15 ani, care până în prezent a fost legitimat la Queens Park Rangers.

Lotul Israelului pentru meciul amical cu România

Selecţionerul Israelului, Eli Ohana, a anunţat lotul de jucători pentru meciul amical cu reprezentativa României, care va avea loc, miercuri, la Timişoara, informează site-ul oficial al Federaţiei Israeliene de Fotbal.

Badea: Puteam scoate un rezultat mai bun dacă ne depăşeam condiţia de echipă mică

Antrenorul Ionuţ Badea, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că formaţia Internaţional Curtea de Argeş putea obţine un rezultat mai bun în meciul de pe teren propriu cu Dinamo, scor 1-3, dacă îşi depăşea condiţia de echipă mică.

George Florescu, convocat în premieră la naţionala României, pentru amicalul cu Israel

Fotbalistul echipei FC Midtylland, George Florescu, a fost convocat în premieră la prima reprezentativă a României, el făcând parte din lotul pentru meciul amical cu Israel, anunţat, sâmbătă, de selecţionerul Răzvan Lucescu.

Ţălnar: La pauză am avut o discuţie mai dură în vestiar şi în a doua repriză am dominat

Antrenorul echipei Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că a avut o discuţie mai dură cu jucătorii săi în pauza meciului cu Internaţional Curtea de Argeş, scor 3-1, iar efectul s-a văzut pe parcursul reprizei secunde.

Internaţional Curtea de Argeş – Dinamo Bucureşti 1-3, în Liga I

Formaţia Dinamo Bucureşti a învins, în deplasare, cu scorul de 3-1 (0-1), echipa Internaţional Curtea de Argeş, într-o partidă contând pentru etapa a XIX-a a Ligii I, după ce a fost condusă la pauză.

Lăcătuş: Victoria ne menţine alături de echipele din fruntea clasamentului

Antrenorul echipei FC Vaslui, Marius Lăcătuş, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că victoria din etapa a XIX-a a Ligii I, în faţa echipei Pandurii Târgu Jiu, scor 2-1 (1-0), menţine gruparea sa alături de plutonul fruntaş al campionatului.

Ciobotariu: Nu ştiu dacă Vasluiul avea nevoie de acel penalti

Antrenorul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Liviu Ciobotariu, a declarat că nu ştie dacă FC Vaslui avea nevoie de penaltiul din minutul 5 al meciului de sâmbătă, pe care tehnicianul îl consideră acordat cu "mare lejeritate".

HCM Constanţa s-a calificat în optimile Ligii Campionilor

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, s-a calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins, sâmbătă, la Buzău, cu scorul de 34-23 (14-9), echipa greacă PAOK Salonic, în penultima etapă a grupei I a competiţiei.

FC Vaslui – Pandurii Târgu Jiu, scor 2-1, în Liga I

Formaţia FC Vaslui a câştigat, sâmbătă, cu scorul de 2-1 (1-0), partida susţinută pe teren propriu, în faţa echipei Pandurii Târgu Jiu, contând pentru etapa a XIX-a a Ligii I.

România – Rusia, scor 21-21, în Cupa Europeană a Naţiunilor

Echipa naţională de rugby a României a terminat la egalitate, scor 21-21 (8-18), meciul disputat sâmbătă, la Soci, în compania reprezentativei Rusiei, în cea de-a şaptea partidă din cadrul Cupei Europene a Naţiunilor (CEN), şi a ratat şansa de a obţine o calificare directă la Cupa Mondială din 2011.

JO de Iarnă: Hogiu şi Pepene, ultimii sportivi care vor concura pentru România

Sportivii români Petrică Hogiu şi Paul Pepene vor concura, duminică, în ultima zi a Jocurilor Olimpice de la Vancouver, în proba de 50 de kilometri start în bloc din cadrul concursului de schi fond.

Mulţescu a fost demis de la conducerea tehnică a echipei Ceahlăul

Tehnicianul Gheorghe Mulţescu a fost demis, sâmbătă, din funcţia de antrenor principal al echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, a declarat preşedintele de onoare al grupării nemţene, Gheorghe Ştefan.

FOCUS: Doliu, apoi o mare sărbătoare canadiană

Decesul tânărului sportiv georgian Nodar Kumaritashvili va umbri pentru totdeaunua amintirea Jocurilor Olimpice de la Vancouver, însă ele vor rămâne totuşi nişte Jocuri ale sărbătorii şi entuziasmului unui oraş pătruns de spiritul olimpic aşa cum puţine au fost înaintea lui.

JO de Iarnă: Norvegia, cu Ole Einar Bjoerndalen, a câştigat medalia de aur la 4 x 7,5 km

Echipa Norvegiei, avându-l în componenţă pe legendarul Ole Einar Bjoerndalen, a câştigat, vineri, medalia de aur în proba de 4 x 7,5 km din cadrul concursului de biatlon de la Jocurile Olimpice de la Vancouver.

JO de Iarnă: Echipa feminină a Suediei a câştigat medalia de aur la curling

Echipa feminină a Suediei, deja câştigătoare la Torino în 2006, a învins, scor 7-6, după prelungiri, formaţia Canadei, în finala turneului olimpic de curling, la capătul unui meci dramatic pentru sportivele locale.

JO de Iarnă: Maria Riesch a câştigat titlul olimpic la slalom

Sportiva germană Maria Riesch a câştigat, vineri, la Whistler, titlul olimpic în proba de slalom, în cadrul concursului de schi alpin de la Jocurile Olimpice de la Vancouver.

Universitatea Craiova – Gaz Metan Mediaş, scor 1-2, în Liga I

Formaţia Universitatea Craiova a pierdut, cu scorul de 1-2 (0-1), partida susţinută, pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, cu Gaz Metan Mediaş, din etapa a XIX-a a Ligii I.

FC Vaslui a uscat gazonul cu elicopterul înaintea partidei cu Pandurii

Conducerea clubului FC Vaslui a luat decizia, sâmbătă, cu trei ore înaintea partidei de pe teren propriu, cu Pandurii Târgu Jiu, din etapa a XIX-a a Ligii I, să usuce gazonul de pe stadionul Municipal cu ajutorul unui elicopter.

China rămâne fără medalia de bronz la gimnastică, la JO-2000 din Sydney

Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG) a anunţat, sâmbătă, că echipei Chinei îi va fi retrasă medalia de bronz din concursul feminin de gimnastică de la Jocurile Olimpice din 2000 de la Sydney, deoarece s-a minţit în privinţa vârstei uneia dintre gimnaste.

Tiger Woods pierde al treilea sponsor după scandalul privind relaţiile sale extraconjugale

Jucătorul american de golf Tiger Woods a pierdut, vineri, un al treilea sponsor, marca de băuturi energizante Gatorade anunţând că pune capăt contractului publicitar cu sportivul, la trei luni de la începerea scandalului privind relaţiile extraconjugale ale acestuia.

Chivu a dat autografe fanilor la Milano

Fundaşul Cristian Chivu, aflat în perioada de recuperare după leziunea la cap suferită la începutul acestui an, a fost prezent, vineri, la un eveniment organizat la magazinul clubului Inter din piaţa San Babila din Milano, acolo unde a dat autografe fanilor, informează site-ul grupării milaneze.

Peste 250 de jandarmi mobilizați la meciul CFR Cluj – Steaua

Peste 250 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre CFR Cluj şi Steaua, care va avea loc duminică, începând cu ora 20.30, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj-Napoca.

Petre Grigoraş: Meritam măcar un rezultat de egalitate în meciul cu FC Timişoara

Antrenorul echipei Poli Iaşi, Petre Grigoraş, a declarat, vineri, că formaţia sa ar fi meritat măcar un rezultat de egalitate în partida cu FC Timişoara, pierdută cu scorul de 1-2, în ultimul minut al prelungirilor, în etapa a XIX-a a Ligii I.

Sabău: Suporterii nu au motive să îmi ceară demisia

Antrenorul echipei FC Timişoara, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, după meciul cu Poli Iaşi, câştigat cu scorul de 2-1, în etapa a XIX-a a Ligii I, că fanii timişoreni nu au motive să îi ceară demisia, aşa cum s-a întâmplat pe finalul partidei de vineri.

FC Timişoara – Poli Iaşi, scor 2-1, în Liga I

Echipa FC Timişoara a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), formaţia Politehnica Iaşi, într-un meci contând pentru etapa a XIX-a Ligii I.

Vezi aici care sunt cei mai mediatizaţi fotbalişti din lume – GALERIE FOTO

Atacantul argentinian Lionel Messi, câştigătorul Balonului de Aur în 2009, este fotbalistul cel mai "mediatizat" din lume, înaintea portughezului Cristiano Ronaldo şi englezului Wayne Rooney, potrivit unui studiu publicat, vineri, în Spania.

Putin, nemulţumit de prestaţia delegaţiei Rusiei la JO-2010

Premierul rus Vladimir Putin a solicitat, vineri, "tragerea concluziilor necesare" în urma rezultatelor considerate dezamăgitoare ale delegaţiei ruse la Jocurile Olimpice de la Vancouver, reamintind faptul că Rusia organizează următoarea Olimpiadă de iarnă, la Soci, în 2014.

Ceahlăul Piatra Neamţ – Oţelul Galaţi, scor 0-1, în Liga I

Formaţia Oţelul Galaţi a câştigat, cu scorul de 1-0 (1-0), partida susţinută, vineri, în deplasare, cu Ceahlăul Piatra Neamţ, în runda a XIX-a a Ligii I.

Prunea susţine că nu este acuzat în legătură cu corupţia din arbitraj

Managerul general al FC Dinamo, Florin Prunea, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu este judecat în legătură cu corupţia din arbitraj, fiind acuzat doar că a intervenit pe lângă membrii Comitetului Executiv ai FRF în favoarea lui Cornel Penescu.

Manea: Transferul lui Varga a căzut

Antrenorul formaţiei Rapid, Nicolae Manea, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că transferul jucătorului echipei Sportul Studenţesc, Dacian Varga, la gruparea giuleşteană a căzut.

Becali: Ştiam că Mitică este înţelept şi nu va fi dictată nicio suspendare

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că nu a avut nicio emoţie privind decizia Comisiei de Disciplină în cazul incidentelor de la partida cu Ceahlăul Piatra Neamţ, fiind conştient de înţelepciunea preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir.

Unirea Alba Iulia – Gloria Bistriţa, scor 1-2 – GALERIE FOTO

Formaţia Unirea Alba Iulia a pierdut, cu scorul de 1-2 (1-1), în faţa echipei Gloria Bistriţa, partida susţinută, vineri, pe teren propriu, în cadrul etapei a XIX-a a Ligii I.

Becali: Cine învinge în meciul CFR – Steaua va câştiga campionatul

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că echipa care va câştiga meciul CFR Cluj - Steaua, partidă ce se va disputa duminică, în cadrul etapei a XIX-a a Ligii I, va cuceri şi titlul de campioană a României în actualul sezon.

Meme Stoica se întoarce la Steaua?

Finanţatorul Gigi Becali a declarat, vineri, că din vară îşi doreşte să aducă la Steaua pe Dinu Gheorghe sau pe Mihai Stoica, şanse mai mari să ajungă la gruparea din Bulevardul Ghencea având preşedintele clubului din Braşov.

Mircea Lucescu: Doar Barcelona mai joacă la nivelul nostru

Tehnicianul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat că doar FC Barcelona mai joacă la nivelul tehnic şi la "dinamicitatea" arătate de formaţia ucraineană la meciul cu Fulham, scor 1-1, din 16-imile de finală ale Ligii Europa.

Tudor, delegat la Rapid – Unirea Urziceni, iar Deaconu la CFR Cluj – Steaua

Centralul Alexandru Tudor a fost delegat de CCA la partida Rapid - Unirea Urziceni, iar Alexandru Deaconu la CFR Cluj - Steaua, ambele partide programate, duminică, în cadrul etapei a XIX-a a Ligii I.

Victor Becali: Lazio vrea să cedeze câţiva jucători în România

Agentul FIFA Victor Becali a declarat că gruparea Lazio Roma vrea să împrumute câţiva jucători în România, printre aceştia numărându-se atacantul nigerian Stephen Makinwa (26 de ani), informează site-ul cittaceleste.it.

Romeo Stancu a fost declarat liber de contract

Comisia de Recurs a Ligii Profesioniste de Fotbal, întrunită joi, a admis memoriul înaintat de jucătorul Romeo Stancu şi l-a declarat liber de contract în litigiul cu gruparea Oţelul Galaţi, informează, vineri, site-ul oficial al LPF.