Papa Francisc: Este un sacrilegiu să spui că Messi e Dumnezeul fotbalului

Papa Francisc a oferit o explicaţie pentru modul în care fanii Barcelonei şi ai lui Lionel Messi îl văd pe starul Barcelonei. Suveranul Pontif susţine că argentinianul nu este "Dumnezeul fotbalului" şi că această formulare reprezintă un sacrilegiu.

614 afișări
Imaginea articolului Papa Francisc: Este un sacrilegiu să spui că Messi e Dumnezeul fotbalului

Papa Francisc: Este un sacrilegiu să spui că Messi e Dumnezeul fotbalului

Papa Francisc nu şi-a ascuns niciodată pasiunea pentru fotbal, fiind un fan declarat al argentinienilor de la San Lorenzo de Almagro, formaţie de la periferia capitalei Buenos Aires. Omul care conduce Vaticanul are şi un fotbalist preferat în fotbal, acesta fiind Lionel Messi, compatriotul său, afirmând, în trecut, că este cel mai bun.

Totuşi, Papa Francisc nu este de acord cu formularea "Messi, Dumnezeul fotbalului". Într-un interviu acordat La Sexta, acesta a dezbătut acest aspect. Dialogul dintre jurnalistul Jordi Evole şi Papa Francisc:

Jordi Evole: Este un sacrilegiu să spui că Messi e Dumnezeu?

Papa Francisc: În teorie este un sacrilegiu, însă nu poţi spune aşa ceva şi nu cred. Crezi?

Jordi Evole: Cred.

Papa Francisc: Eu nu cred (n.r. - râde). Oamenii pot spune că e Dumnezeu, la fel cum ar spune „Te ador”, dar doar Dumnezeu poate fi venerat. Acelea sunt doar expresii ale oamenilor: “Este Dumnezeu cu mingea la picior pe teren". Este o formă foarte populară de a se exprima.

Jordi Evole: Dar el joacă bine?

Papa Francisc: Sigur, e foarte bun, dar nu e Dumnezeu.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici