Pepe ar putea rata meciul cu Ţara Galilor din semifinalele EURO 2016

Portugalia va întâlni Ţara Galilor în prima semifinală a Campionatului European, iar lusitanii ar putea pleca din start cu un dezavantaj important, după ce fundaşul echipei Real Madrid, Pepe a anunţat că ar putea rata meciul de miercuri seară din pricina unor probleme musculare

448 afișări
Imaginea articolului Pepe ar putea rata meciul cu Ţara Galilor din semifinalele EURO 2016

Pepe ar putea rata meciul cu Ţara Galilor din semifinalele EURO 2016

Pepe, fundaşul lui Real Madrid şi unul dintre cei mai buni fotbalişti ai lui Fernando Santos, acuză probleme medicale şi ar putea lipsi de la confruntarea din această ţară. Pepe a acuzat probleme musculare şi nu s-a antrenat alături de colegii săi in cursul zilei de ieri. Fundaşul central a avut parte de un program special de pregătire, iar selecţionerul portughez va lua o decizie finală în privinţa lui cu doar câteva ore înainte de startul meciului cu Ţara Galilor.

Este normal ca Pepe să se resimtă având în vedere că a fost solicitat din plin la Real Madrid în sezonul care s-a încheiat. Dacă va juca în confruntarea din semifinale, Pepe ar bifa meciul cu numărul 41 din acest sezon.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici