Piţurcă: Am făcut un pas uriaş spre calificare

Antrenorul reprezentativei de fotbal a României, Victor Piţurcă, a declarat, sâmbătă, că echipa sa a făcut un pas uriaş spre calificarea la Euro-2008, după ce a învins, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, selecţionata Olandei în grupa G a preliminariilor.

2 afișări
Imaginea articolului Piţurcă: Am făcut un pas uriaş spre calificare

Piţurcă: Am făcut un pas uriaş spre calificare

"Este un pas uriaş spre calificare. A fost un joc în care am suferit în anumite momente, mai ales în prima repriză, dar importantă este o această uriaşă victorie. Băieţii s-au comportat fanstastic, un grup extraordinar care reuşeşte o victorie împotriva unei echipe mari. Aşa trebuie să joci cu o echipă ca Olanda. Fiecare jucător a luptat până la limita durerii", a declarat Piţurcă pentru TVR 1.

Piţurcă a adăugat că nu a fost vorba de o revanşă faţă de campania de calificare pentru CM din 2006, când România nu a reuşit să învingă Olanda. "Nu mai era vorba de revanşa, era vorba să câştigăm, pentru a lua o opţiune serioasă spre calificare. Acum suntem mai bine văzuţi, conducem o grupă din care fac parte echipe valoroase, ca Olanda. Totuşi, avem nevoie de multă seriozitate şi de concentrare, pentru a ne menţine jocul", a spus tehnicianul.

Victor Piţurcă a precizat că se gândeşte deja la meciul care urmează, cu Luxemburg, care deşi pare uşor nu este. "Avem jucători accidentaţi şi Mutu va lipsi. La prima vedere meciul cu Luxemburg pare uşor, dar vedeţi că astăzi au învins Belarusul", a mai spus selecţionerul României.

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, la conferinţa de presă de după meciul cu Olanda, că echipa României a fost mai valoroasă şi nu a fost vorba de superstiţie în momentul în care a ales ca partida să se dispute la Constanţa.

"Este o victorie muncită. Este meritul jucătorilor că au trecut peste momentele dificile din prima repriză şi au dominat în partea a doua. Am marcat prin acelaşi Goian, specialist în faze fixe. Am obţinut o victorie în premieră împotriva Olandei, care sper să ne aducă şi calificarea. Probabil după Luxemburg vom putea face şi calcule. Vreau ca Bulgaria să facă cel mult un meci egal în Albania. Spuneam înainte de meciul cu Belarus că ne dorim să nu pierdem niciun meci până la sfârşitul anului. Am pierdut cu Germania, dar bine că a fost doar amical. Nu vrem să pierdem niciun meci oficial şi dacă se poate să terminăm pe primul loc. Dacă nu, nu-i nicio supărare", a spus selecţionerul.

Selecţionerul a precizat că rolurile s-au schimbat faţă de acum doi ani. "Atunci i-am felicitat pe olandezi, dar în seara asta România a fost mai valoroasă. Încă nu suntem calificaţi, mai avem nevoie de 6 puncte, dar după Luxemburg s-ar putea să fim şi matematic calificaţi. Probabil sunt şi norocos, pentru că dacă n-ar fi aşa n-aş fi antrenorul naţionalei. Credeţi că am fost norocos cu Bulgaria în meciul de la Constanţa? Dacă eram, acum eram calificaţi. Trebuie să fii şi norocos în viaţă", a precizat tehnicianul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici