Platini lansează ideea unui Euro-2020 organizat în 12 sau 13 oraşe din toată Europa

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a lansat, sâmbătă, ideea unui turneu final al Campionatului European organizat în 2020 în 12 sau 13 oraşe din toată Europa, informează Le Figaro.

198 afișări
Imaginea articolului Platini lansează ideea unui Euro-2020 organizat în 12 sau 13 oraşe din toată Europa

Platini lansează ideea unui Euro-2020 organizat "în 12 sau 13 oraşe din toată Europa" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Voi face un anunţ care va surprinde. Am ideea de a vedea un Campionat European în 2020 în toată Europa. Este o idee, Comitetul Executiv a oferit mandat pentru analizare a acestei idei. Vor exista întâlniri cu federaţiile şi deciziile vor fi luate în decembrie sau ianuarie. Ar marca 60 de ani de Euro. Majoritatea membrilor Comitetului Executiv consideră că este o idee foarte frmuoasă", a spus Platini.

"De ce să nu fie un Campionat European în 2020 în toată Europa şi nu într-o singură ţară, în 12 sau 13 oraşe din toată Europa? Îmi surâde această idee", a precizat Platini într-o conferinţă de presă despre Euro-2012, informează Le Figaro.

Conform AFP, Platini este de părere că organizarea unui astfel de turneu final ar fi mai simplă şi mai ieftină. "De ce să obligi o ţară sau două să construiască zece stadioane noi, aeroporturi şi altele? Aşa ar fi un stadion pe ţară, pe oraş, în întreaga Europă. Ar fi mult mai simplu şi mai ieftin. Este o idee, nimic decisiv", a adăugat el.

Comitetul Executiv al UEFA ar putea lua o decizie în legătură cu această variantă în decembrie 2012 sau în ianuarie 2013.

Până în prezent, şi-au anunţat candidatura pentru organizarea Euro-2020 Azerbaidjan cu Georgia şi Irlanda cu Scoţia şi cu Ţara Galilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici