Poli Ştiinţa Timişoara şi Dinamo au remizat, scor 1-1

Echipa Dinamo Bucureşti a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul susţinut, sâmbătă, în deplasare, împotriva formaţiei Poli Ştiinţa Timişoara, în etapa a XXIX-a a Ligii I.

24 afișări
Imaginea articolului Poli Ştiinţa Timişoara şi Dinamo au remizat, scor 1-1

Poli Ştiinţa Timişoara şi Dinamo au remizat, scor 1-1 (Imagine: Mediafax Foto)

Golurile au fost marcate de Rusici '67, pentru Poli, respectiv Dănciulescu '64 (penalti), pentru Dinamo.

În minutul 63, Srdjan Luchin l-a faultat din spate în careu pe Ionel Dănciulescu, scăpat singur spre poartă, iar arbitrul Cristian Balaj, după câteva secunde de ezitare, a dictat penalti pentru Dinamo. După aproximativ un minut de parlamentări, Balaj i-a arătat lui Luchin şi cartonaşul galben, care, fiind al doilea, a atras eliminarea fundaşului bănăţean.

Ionel Dănciulescu a transformat lovitura de la 11 metri, în minutul 64, cu un şut în stânga portarului Marius Popa, care a plonjat în partea opusă.

Poli Ştiinţa Timişoara a restabilit egalitatea în minutul 67, prin Dejan Rusici. Ionel Ganea a primit o pasă în adâncime, l-a depăşit pe Pulhac, care a alunecat, a intrat în careu, l-a driblat pe Lobonţ şi i-a pasat în stânga lui Rusici, care a marcat în poarta goală.

Un al doilea jucător de la Poli Ştiinţa, Brezinsky, a fost eliminat în minutul 82, când a primit două cartonaşe galbene pentru proteste şi pentru aplauze ironice la adresa arbitrului.

Galeria echipei Poli Ştiinţa Timişoara a afişat următoarele bannere: "Arătaţi-ne ca Pavel altădată / Că inima Banatului nu poate fi luată", "Bilete plătite de acţionari / Hai, pe bune, chiar sunteţi tari", "Inima Banatului greşit aleasă / Cei care contează sunt aici acasă", "Vă băgăm în groapă să fiţi ca acasă" şi "Un palmares de invidiat, dictatura şi-a spus cuvântul cu adevărat".

Echipa Dinamo a fost încurajată de 150 de suporteri care au afişat mesajul "Prezenţi doar pentru culori".

Galeria dinamovistă a intrat pe stadion doar după începerea meciului. Ei au fost blocaţi pe o stradă de acces către stadion pentru a nu se întâlni cu galeria timişoreană şi a se evita orice fel de incidente. Suporterii au fost supuşi unor controale minuţioase.

Acţionarii dinamovişti prezenţi la Timişoara au fost Nicolae Badea şi Vasile Turcu, împreună cu administratorul delegat Cornel Dinu.

Mijlocaşul Gabriel Torje, transferat în iarnă de la Poli la Dinamo, a fost huiduit de spectatori atât la încălzire, cât şi la intrarea pe teren, în minutul 65.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici