Portarul român de 16 ani, Laurenţiu Brănescu, a fost achiziţionat de Juventus Torino

Portarul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Laurenţiu Brănescu, a semnat, miercuri, un contract cu formaţia italiană Juventus Torino, gruparea vâlceană urmând să primească în schimbul românului 450.000 de euro.

203 afișări
Imaginea articolului Portarul român de 16 ani, Laurenţiu Brănescu, a fost achiziţionat de Juventus Torino

Portarul român de 16 ani, Laurenţiu Brănescu, a fost achiziţionat de Juventus Torino (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

În contractul dintre Juventus Torino şi CSM Râmnicu Vâlcea sunt stipulate bonusuri financiare pentru gruparea română care pot ajunge la 850.000 de euro.

Astfel, debutul lui Brănescu în Serie A va aduce în contul vâlcenilor 200.000 de euro, cinci meciuri în prima ligă italiană pentru portarul român vor însemna încă 500.000 de euro CSM Râmnicu Vâlcea iar dacă Brănescu va fi convocat la naţionala României de trei ori, Juventus va mai plăti 150.000 de euro

Cei 450.000 de euro iniţiali vor fi viraţi de Juventus în două tranşe, prima după validarea contractului de către UEFA iar a doua în luna iunie.

Laurenţiu Brănescu este născut în 30 martie 1994, la Râmnicu Vâlcea, el evoluând pentru formaţia locală CSM din 2004. A debutat în Liga a II-a pe 10 noiembrie 2009 (la vârsta de 15 ani) într-un meci cu Arieşul Turda, scor 5-1.

În ianuarie 2009 a debutat pentru naţionala României Under 15, într-un meci cu SUA, iar în acest an a jucat câteva meciuri amicale şi cu naţionala Under 17.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici