Porumboiu: Locul nostru nu era în Liga Campionilor, ci în Liga Europa

Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, miercuri, că echipa sa a ratat foarte mult în meciul cu Twente, terminat la egalitate, scor 0-0, în manşă secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, şi că locul formaţiei pregătite de Viorel Hizo este în Liga Europa, şi nu în Liga Campionilor.

71 afișări
Imaginea articolului Porumboiu: Locul nostru nu era în Liga Campionilor, ci în Liga Europa

Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

"Am ratat foarte mult, din păcate asta este situaţia. Sunt jucători la care mă aşteptam la mai mult. Am întâlnit o formaţie valoroasă cu experienţă în Liga Campionilor. Va fi greu şi în continuare pentru că picăm tot cu o echipă tare şi în Europa, deşi suntem capi de serie. Cu puţin noroc, azi puteam duce jocul în prelungiri. Cel mai mult mă bucură pestaţia portarului, un copil de 21 de ani a apărat foarte bine. Aveam foarte mare nevoie de un portar şi astăzi a dovedit că are calităţi deosebite. Nu am ieşit rău, dar nu am ieşit nici bine. Foarte corect şi cinstit, locul nostru nu este în Liga Campionilor, ci în Liga Europa. Practic am făcut un antrenament, având în vedere că noi am terminat pe locul trei în campionat. Probabil de asta am şi ratat atât de mult", a spus Porumboiu.

Echipa FC Vaslui a ratat calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor, după ce a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat miercuri, la Piatra Neamţ, în compania olandezilor de la Twente Enschede, în manşa secundă a turului trei preliminar al competiţiei. În tur, formaţia Twente Enschede a învins cu scorul de 2-0.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici