Porumboiu: Să nu se transmită meciuri un an, pe urmă vom lua bani mai mulţi

Finanţatorul grupării FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat luni că ar trebui ca cele mai importante meciuri ale Ligii I să nu fie transmise pentru un an de zile, urmând ca la o nouă licitaţie suma primită de cluburi să fie mult mai mare.

15 afișări
Imaginea articolului Porumboiu: Să nu se transmită meciuri un an, pe urmă vom lua bani mai mulţi

Porumboiu: Să nu se transmită meciuri un an, pe urmă vom lua bani mai mulţi (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

"Vasluiul are poziţia clară, de a nu transmite aceste meciuri dacă nu se obţin sumele pe care le-am considerat rezonabile. Ar trebui să se stabilească ce meciuri se transmit în opţiunile unu sau doi, nicidecum cele mai importante. Nu ar fi o nenorocire dacă nu se transmit meciuri un an de zile. Indiscutabil apoi preţul ar fi şi mai mare. Până la urmă poate e mai bine. Facem o pauză un an de zile", a spus Porumboiu pentru Sport.ro.

El a menţionat că nu are ce să-i reproşeze preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir.

"N-am ce să-i reproşez lui Dumitru Dragomir. Când am ceva palpabil spun, dar nu e nimic. Liga s-a comportat corect. Dragomir are ca atu cel mai important negocierea, şi sper să fie aşa şi acum. Nu cred că va accepta poziţia actuală, dar oricum nici cluburile nu vor accepta. Normal că dezamăgeşte licitaţia. Sunt sume importante, dar eu cred că Liga s-a comportat într-o manieră în care să respecte directivele Consiliului Concurenţei. Ofertanţii s-au comportat ştrengăreşte. E clar că a existat înţelegere între participanţi şi asta nu e bine", a mai spus Porumboiu.

RCS&RDS a câştigat, luni, primul pachet de meciuri din Liga I scos la licitaţie de Liga Profesionistă de Fotbal, Romtelecom pe cel de-al doilea, iar Antena 1 pe ce de-al optulea, pentru celelalte şase pachete nelicitând nimeni.

La licitaţia organizată luni, de LPF, au participat societăţile SC Antena TV Group SA, SC RCS&RDS SA şi SC Romtelecom SA. Liga a scos la licitaţie cesiunea drepturilor de televiziune (audiovizuale) prin orice mijloc tehnic a imaginilor în mişcare, însoţite sau nu de sunet, din cadrul meciurilor de fotbal ale competiţiei Liga I "PARTENER" în sezoanele competiţionale 2011/2012, 2012/2013, 2013/2014, partidele fiind împărţie pe nouă pachete.

RDS&RCS şi Romtelecom au licitat pentru pachetul numărul 1, prima câştigând la al doilea pas cu suma de 13.200.000 de euro plus TVA (preţ de plecare 12.900.000 de euro plus TVA).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici