Porumboiu: Vom depune memoriu la FIFA împotriva lui Costly

Finanţatorului FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat că va depune memoriu la FIFA împotriva atacantului Carlos Costly, deoarece jucătorul din Honduras nu s-a prezentat încă la echipa moldavă după vacanţa.

18 afișări
Imaginea articolului Porumboiu: Vom depune memoriu la FIFA împotriva lui Costly

Porumboiu: Vom depune memoriu la FIFA împotriva lui Costly (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

"Nu înţeleg de ce Costly are comportamentul acesta. Ceva îmi scapă mie, deşi am aflat şi eu acum două-trei zile că s-ar fi întâmplat unele lucruri după meciul cu CFR Cluj. Însă, eu nu am spus nimic urât de el, în presă apărând interpretări din anumite discuţii pe care eu le-am avut în cadru neoficial. Noi îl mai aşteptăm încă să se întoarcă la Vaslui. Mai are trei ani la dispoziţie, cât mai este sub contract cu clubul. Oricum, vom depune memoriu la FIFA, iar fără acordul nostru nu va putea pleca la nicio echipă. Clubul este la zi cu plata contractului şi acest lucru se poate dovedi oricând", a declarat Adrian Porumboiu.

Finanţatorul moldovenilor susţine că mai există la echipă jucători care au avut un comportament "descalificant" şi, în consecinţă, au fost trimişi la formaţia a doua, în campionatul judeţean. "Mai erau jucători la echipă care acum nu întreabă nimeni de ei, deşi sunt mulţi sunt pe lista de transferuri. Dacă lor le place să joace în liga a IV-a...., pentru ei este descalificant", a conchis Porumboiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici