Preşedintele Comitetului de organizare a JO de la Tokyo a demisionat după remarcile sexiste

  • Preşedintele Comitetului de organizare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, Yoshiro Mori, şi-a dat demisia după remarcile sexiste.
  • Mori: „Comentariile mele neadecvate au cauzat mari probleme.”
  • Mori, fost premier japonez între 2000 şi 2001, a spus în timpul unei reuniuni a Comitetului Olimpic de la începutul acestei luni că „femeile vorbesc prea mult”.
  • După demisie, Comitetul ar putea fi condus de o femeie, Seiko Hashimoto.
977 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Comitetului de organizare a JO de la Tokyo a demisionat după remarcile sexiste

Foto: Profimedia

Preşedintele Comitetului de organizare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, Yoshiro Mori, şi-a dat demisia vineri şi şi-a cerut din nou scuze pentru remarcile sale sexiste care au stârnit indignare la nivel mondial, notează Reuters,
 
Comentariile mele neadecvate au cauzat mari probleme. Îmi pare rău,” a spus Mori, în vârstă de 83 de ani, la o reuniune a Comitetului Olimpic de organizare.
 
El a spus că cel mai important lucru acum este ca Jocurile Olimpice de la Tokyo să fie un real succes, în ciuda pandemiei.
 
Mori, fost premier japonez între 2000 şi 2001, a generat un val de reacţii critice când a susţinut, în timpul unei reuniuni a Comitetului Olimpic de la începutul acestei luni, că ”femeile vorbesc prea mult.”
 
”Consiliile de administraţie cu multe femei durează mult timp," a afirmat Yoshiro Mori.
 
Iniţial, el şi-a cerut scuze pentru comentarii, dar a refuzat să demisioneze.
 
Afirmaţia lui Mori a adus „daune serioase reputaţiei” Jocurilor Olimpice de la Tokyo, a declarat o sursă implicată în organizarea competiţiei.
 
Mass-media locale au relatat că Seiko Hashimoto, o femeie care a reprezentat Japonia atât la Jocurile Olimpice de vară, cât şi la cele de iarnă, ar putea să-i ia locul lui Yoshiro Mori.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici