Primăria Bistriţa amână finanţarea echipei Gloria din cauza datoriilor clubului

Primăria Bistriţa amână semnarea contractului de finanţare cu gruparea Gloria Bistriţa, din cauza litigiului clubului ardelean cu Elba Timişoara, firma care a realizat instalaţia de nocturnă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

3 afișări

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că nu doreşte ca banii alocaţi de la bugetul local pentru Gloria să fie folosiţi pentru plata datoriilor pe care le are clubul. Executorii Judecătoreşti au solicitat blocarea sumelor pe care Primăria a decis să le aloce clubului în 2011 pentru desfăşurarea activităţii.

"Elba a realizat instalaţia de nocturnă, iar Gloria nu a reuşit să plătească până la această dată. Am primit o notificare de la executorul judecătoresc. Executorul judecătoresc a văzut că este prevăzută o sumă pentru Gloria în buget şi ne-a solicitat să blocăm finanţarea. Am amânat semnarea contractului cu Gloria pentru că nu vreau ca într-un exces de zel să ni se ia banii din cont. Nu înţeleg de ce suntem prinşi solidari cu Gloria în acest caz, noi am şi contestat această decizie a executorului. Gloria aşteaptă banii pe Moraes să-şi plătească datoriile, apoi putem discuta semnarea contractului cu noi, altfel este riscant. Am aprobat în buget bani pentru susţinerea activităţii sportive a clubului, nu s-a pus problema ca din aceşti bani să-şi plătească datoriile", a spus Ovidiu Creţu.

Consiliul Local Bistriţa aprobase în 17 februarie ca ACF Gloria să primească pentru acest an suma de două milioane de lei de la bugetul local. Aceşti bani urmau să fie fi acordaţi după cum urmează: 1.000.000 de lei până la finalul campionatului 2010-2011 iar diferenţa de 1.000.000 lei numai în cazul clasării echipei de seniori pe unul din locurile 8-12 la finalul campionatului în curs.

Conform sentinţei cu titlu executoriu a Tribunalului BN din 3 decembrie 2010, prin care ACF Gloria trebuie să achite către SC Elba Timişoara, care a realizat lucrările la instalaţia de nocturnă, suma de 2.339.361,29 lei reprezentând debit restant, taxe de timbru şi cheltuieli de executare, Biroul Executorului Judecătoresc Mircea Boloş de la Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Camera de Apel Cluj a cerut poprirea pe sumele de bani pe care Primăria Bistriţa urma să le dea clubului de fotbal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici