Rădulescu insistă ca jucătorii străini să înveţe limba română

Directorul Şcolii de Antrenori din cadrul FRF, Mircea Rădulescu, a prezentat, marţi, concluziile "Conferinţei antrenorilor naţionali şi a directorilor tehnici", care a avut loc la Viena, şi le-a recomandat antrenorilor să insiste pe lângă jucătorii străini ca aceştia să înveţe limba română.

13 afișări
Imaginea articolului Rădulescu insistă ca jucătorii străini să înveţe limba română

Rădulescu insistă ca jucătorii străini să înveţe limba română (Imagine: Mediafax Foto)

Dintre antrenorii prezenţi la întrunire, tehnicianul echipei Steaua, Marius Lăcătuş, a precizat că trei străini din lotul său ştiu deja limba română, în timp ce managerul general al grupării Universitatea Craiova, Ilie Balaci, a spus că toţi străinii din lotul "alb-albastru" vorbesc limba română.

Antrenorul interimar al echipei Rapid, Nicolae Manea, a spus că la Rapid se traducea în română din limba portugheză atunci când şedinţele tehnice erau conduse de Jose Peseiro. "Asta cu limbile e nasoală", a spus Nicolae Manea.

Gheorghe Hagi şi-a exprimat convingerea, în cadrul întrunirii antrenorilor, că jucătorii străini sunt necesari în România, dar mulţi dintre ei ajung la echipele de club fără ştiinţa tehnicienilor. "Două sunt cauzele jucătorilor străini la noi. Una e asta cu butoane iar pe urmă nu vin jucători din spate. Nu avem centre de copii. Avem nevoie de străini", a precizat Hagi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici