Rafael Nadal, eliminat în optimi la Roland Garros

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 1 mondial şi câştigător în ultimele patru sezoane la Roland Garros, a fost eliminat, duminică, în optimile de finală, după ce a fost învins de suedezul Robin Soderling, cap de serie numărul 23, cu scorul de 6-1, 6-2, 6-7 (2/7), 7-6 (7/2).

45 afișări
Imaginea articolului Rafael Nadal, eliminat în optimi la Roland Garros

Rafael Nadal, eliminat în optimi la Roland Garros (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Este pentru prima oară când jucătorul spaniol este învins în singurul Grand Slam pe zgură.

Duminică, Nadal a fost dominat de Soderling, pe care îl învinsese în urmă cu o lună, la turneul de la Roma, cu scorul de 6-1, 6-0.

Acest eşec al lui Nadal reprezintă o mare surpriză, în contextul în care spaniolul era considerat "mai favorit ca niciodată", venind în calitate de deţinător a trei titluri de Grand Slam din patru posbile (Roland-Garros, Wimbledon şi Australia).

Soderling disputa la 24 de ani pentru prima oară optimile de finală la un Grand Slam, iar la Roland Garros el a fost eliminat de patru ori în primul sau al doilea tur, din cinci participări.

Nadal rămână cu 31 de victorii la Roland-Garros şi 32 de seturi consecutive câştigate pe zgura pariziană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici