Rapid a anunţat transferul unui român de la Arsenal Londra

  • Clubul de fotbal Rapid a anunţat vineri seara că a reuşit să ajungă la o înţelegere cu clubul englez Arsenal Londra pentru împrumutul jucătorului Cătălin Cîrjan.
  • Mijocaşul de 20 de ani va juca pentru giuleşteni cel puţin un sezon, Rapid având opţiune de cumpărare la finalul stagiunii 2023/2024.
272 afișări
Imaginea articolului Rapid a anunţat transferul unui român de la Arsenal Londra

Sursa foto: Facebook/FC Rapid 1923

“A fost un transfer mult aşteptat de mine. Dacă depindea de mine aş fi semnat din prima clipă, însă mă bucur că acum sunt aici.”, a declarat Cîrjan, pentru site-ul oficial al giuleştenilor.

„Primul lucru care m-a motivat să aleg să vin la Rapid a fost meciul pe care l-am jucat împotriva Rapidului din Cupa României (n.r. Rapid – Domneşti), când aveam 14 ani. M-am simţit fotbalist, atmosfera din tribune, fanii Rapidului au fost extraordinari. Am fost nerăbdător să vin să joc pe Giuleşti.

Am primit mai multe oferte, dar am discutat cu familia mea, cu agentul meu, cu domnul Şucu, cu domnul Mutu şi cei din staff. După ce am vorbit cu ei mi-am dat seama că să vin la Rapid este cea mai bună alegere.

Mă simt foarte bine. Sezonul trecut a fost unul foarte bun. Sunt pregătit sută la sută şi sunt nerăbdător să arăt ce pot să fac pe teren.

Abia aştept să încep treaba cu domnul Mutu. Cei de la Arsenal când au auzit că este antrenorul Rapidului au rămas uimiţi, au fost foarte fericiţi. Este o legendă şi am ce învăţa de la acesta.

Mă gândesc la titlu, cu siguranţă. Am venit aici cu obiective foarte mari. Îmi doresc să ajut echipa cu tot ce pot, voi da totul pe teren şi, la finalul sezonului, sper să aducem titlul”, a mai declarat Cătălin, pentru fcrapid.ro.

Om de bază la formaţia secundă a vicecampioanei Angliei, Cîrjan va face parte din lotul lui Adrian Mutu în cantonamentul din Slovacia.

În sezonul abia încheiat, Cătălin a făcut de patru ori parte din lotul echipei antrenate de Mikel Arteta, în Europa League.

Cîrjan a debutat pentru prima echipă a lui Arsenal Londra în decembrie, în amicalul cu Olympique Lyon (3-0), atunci când a intrat în minutul 67 în locul lui Odegaard.

Tot în sezonul 2022/2023, Cîrjan a participat cu Arsenal U21 la Premier League International Cup, competiţie destinată celor mai bune echipe U21 din Europa, reuşind un gol contra lui AS Monaco.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici